Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

800x600 Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif";}

ROMULUS CIOFLEC - TABEL  CRONOLOGIC

 

1 aprilie  1882 (1) – Romulus Cioflec s-a născut în satul Araci (Arpătac), judeţul Covasna, fiind al patrulea din cei treisprezece copii (dintre aceștia cinci au murit prematur) ai lui Constantin Cioflec, cântăreţ bisericesc ortodox, şi ai soţiei sale Maria,  născută Bucşa. Trei dintre frații scriitorului s-au stabilit la Timișoara: Constantin (1880-1978), profesor de latină; Victor (1887-1972), jurist; Silvestru (1889-1969), profesor de română și inspector școlar.

1889 1901 – Elev, la început – la şcoala primară din satul natal, la liceul din Braşov, apoi – la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, unde era singurul elev din Transilvania, pe an de studiu, fiind coleg de clasă cu Ion Mihalache (1882-1965), viitorul mare om politic.

1901-1904 –Învăţător în comunele Chiojdeanca şi Boldeşti din judeţul Prahova;

1904 – a debutat în Gazeta Transilvaniei cu povestirea Călin;
1905 - debutează în revista Sămănătorul cu schiţa Un gând;

1906 -1940 - Publică nuvele şi schiţe în diverse publicaţii: Gazeta de Transilvania, Sămănătorul, Viaţa literară, Ramuri, Viaţa românească, Adevărul literar şi artistic ş. a.

1907 - Editează primul volum de nuvele şi povestiri, Doamne, ajută-ne!, ce apare                                                                                la recomandarea  lui  Nicolae  Iorga şi  a  lui   Ilarie  Chendi,  ca  urmare a colaborării la Sămănătorul şi la Viaţa literară.

1905 -1910 - Bibliotecar la Academia Româna și la Liga Culturală (președinte N. Iorga)

1910-1914 - Urmează cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filosofie (ani în care, cu unele întreruperi, a şi lucrat).

1911-1912 - La invitaţia lui Vasile Goldiş (1862-1934), directorul ziarului Românul din Arad, Romulus Cioflec este prim-redactor al acestei publicaţii din 1 decembrie 1911 până în 9 iunie 1912.

1914-1918 -  Este  profesor  la  Liceul  „Atanasie Başotă”  din  Pomârla, judeţul Botoşani; coleg cu Iorgu Iordan (1888-1986), viitorul mare lingvist

1917 februarie - Călătoreşte la Petrograd (St. Petersburg), unde asistă la desfăşurarea revoluţiei din februarie-martie 1917

1917   -Din martie, se af la Chişinău, ajutând, la invitaţia lui Pantelimon Halippa (1883-1979), proeminent om politic basarabean din acea perioadă, la redactarea gazetei Cuvânt moldovenesc; colaborează la publicaţiile Sfatul Ţării, Şcoala moldovenească etc.

1918-1926 - Este profesor la Chişinău - un an la Liceul nr. 1 de Băieţi „B. P. Hasdeu” şi şapte ani la Liceul nr. 2 de Băieţi „Mihai Eminescu” (în anul şcolar 1921-1922 are o bursă de studii la Berlin). Pentru participarea la mișcarea națională politică și culturală din Basarabia anilor 1917-1918, Romulus Cioflec primește Medalia „Bărbăție și credință”, clasa I.

Normal 0 21 false false false EN-US X-NONE X-NONE /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin-top:0cm; mso-para-margin-right:0cm; mso-para-margin-bottom:10.0pt; mso-para-margin-left:0cm; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif"; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-ansi-language:EN-US; mso-fareast-language:EN-US;} 1920 – Îi apare volumul de nuvele şi povestiri Lacrimi călătoare, la Editura Viaţa românească, din Iaşi.

1916-1920 - Duce o corespondenţă regulată cu Garabet Ibrăileanu, conducătorul şi animatorul revistei ieşene Viaţa românească, care preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe organizatorul reţelei de difuzare în Basarabia a importantei publicaţii Viaţa românească.

1920 –20 octombrie - Într-o scrisoare trimisă lui Garabet Ibrăileanu, menţionează că e preocupat de scrierea amintirilor basarabene; acestea au apărut în mai multe fascicule din Viaţa românească, sub titlul Amintiri din anul Învierii, stând la baza  operei Pe urmele Basarabiei.

1923 - Se căsătoreşte cu Antonia Gavriliţă, fiica avocatului Emanuil Gavriliţă (căsătoria va dura şapte ani).

1924 - Se înscrie în Liga drepturilor omului, având cartea de membru al Ligii nr. 620 / 26 noiembrie 1924.

1925 - Participă la lucrările Internaţionalei muncitorilor din învăţământ de la Paris, fiind preocupat de viaţa şi problemele profesionale ale cadrelor didactice.

 1927 - Îi apare volumul Pe urmele Basarabiei... note şi impresii din revoluţia rusească,  la Institutul de editură şi arte grafice Cultura românească, Bucureşti

 1926-1936 - Este profesor la Şcoala Elementară de Comerţ, la Şcoala Superioară de Comerţ şi la Liceul German de Stat, din Timişoara.

1927 - Călătoreşte, împreună cu soţia, în Spania, unde participă la cursurile de vară ale Centrului de Studii Istorice din Madrid, conduse de Menendez Pidal.

1928 - Editează  volumul   Cutreierând Spania.  Impresii  de  călătorie,  la  Editura Adevărul, Biblioteca Dimineaţa, numerele 114-115.

1928 - Călătoreşte în regiunile scandinave, dincolo de Cercul Polar, pe nava Monte Cervantes a unei companii de navigaţie din Hamburg, trăind o adevărată aventură.

1929 - Îşi tipăreşte impresiile de călătorie din regiunile arctice, în volumul Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin, Editura Naţională - S. Ciornei

1929 iulie - Cunoaşte, la Paris, pe Panait Istrati (1884-1935), de care îl va lega o strânsă prietenie, ce va dura până la moartea autorului operei Chira Chiralina.

1929 septembrie - Merge cu Panait Istrati la Lupeni, ca să cerceteze consecinţele grevei muncitoreşti; revoltat de realităţile descoperite, îşi dă demisia (publicată în ziarele Adevărul şi Dimineaţa) din Partidul Naţional Ţărănesc, în care era înscris.

1932 - Se recăsătoreşte cu Ana Ţânţăreanu din Araci, înrudită cu familia viitorului mitropolit Nicolae Colan; vor avea doua fete: Eleonora-Maria, căsătorită Popa şi Ileana-Gabriela, căsătorită Corodeanu.

1936 - Se  stabileşte  la  Bucureşti,  fiind  un  an  profesor  la Liceul Comercial „Petru Rareș”, apoi, până la pensionare, în 1942, la Liceul „Gheorghe Lazăr”.

1937 - Editează volumul Vârtejul, la Editura Adevărul, Bucuresti

1938 – Laureat al Academiei Române - la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este premiat de Academia Româna cu premiul „Ion Heliade Rădulescu”.

1942 – Îi apare, la Editura Casa şcoalelor, volumul de nuvele Români din Secuime, la cererea insistentă a directorului literar de atunci, Emanoil Bucuța, care ținea să aibă în Biblioteca „Cartea satului” și icoane din viața satelor românești din secuime, după cum avusese, de exemplu, de la Liviu Rebreanu, imagini din nordul românesc al Transilvaniei, în volumul Pe Someș.

1942 - Cu prilejul comemorării a şapte ani de la moartea scriitorului Panait Istrati, ţine la Bucureşti conferinţa intitulată Panait Istrati ca om.

1943 - Publică romanul în două volume Pe urmele destinului. O goană în  jur de sine însuşi la Editura „Remus Cioflec” (vărul scriitorului).

1945 - Începe pentru Romulus Cioflec o perioadă monotonă, chinuitoare pentru un om care toată viaţa a călătorit, închizându-se în spaţiul arid al traducerilor.

1945 - Traduce romanul Camarazii (Drei  Kameraden) de Erich Maria Remarque.

29 octombrie - 11 noiembrie 1947 - Procesul politic înscenat conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc îl marchează pe scriitorul Romulus Cioflec. Alături de Iuliu Maniu (şi alţi fruntaşi ai partidului) este condamnat la închisoare pe viaţă şi Ion Mihalache, fostul său coleg, ce a rămas credincios partidului prin care a ajuns de zece ori în Parlamentul ţării şi al cărui preşedinte a fost.

1947-1955 – Scriitorul a fost afectat de întorsătura situaţiei politice şi, în continuare, s-a autocenzurat (avea de crescut doi copii). Îşi dă seama că unele opere, ce le avea scrise, nu vor mai putea fi tipărite (ex. romanul, rămas inedit, Ispăşirile), iar altele nu-i vor fi retipărite (ex. Pe urmele Basarabiei). Pregăteşte pentru tipar un volum de nuvele, selectate din volumele ante­rioare. Revede, pentru o a doua ediţie, operele apărute anterior: Vârtejul, Pe urmele destinului, Cutreierând Spania, Sub soarele polar. Scrie romanul Boierul, inspirat din realităţile cunoscute ca învăţător în Prahova, la începutul secolului XX.

13 noiembrie 1955 - Romulus Cioflec se stinge din viaţă; este înmormânat la cimitirul Bellu din Bucureşti, lângă mormintele scriitorilor Ion Barbu, Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Victor Ion Popa, Camil Ressu, George Pruteanu  ş.a.

1957 - Îi apare postum romanul Boierul, la E.S.P.L.A. Bucureşti.

1970 - Editura Minerva publică, folosind materialul aflat în posesia soţiei scriitorului, Ana Cioflec, volumul de nuvele şi schiţe Trei aldămaşe, constituit şi prefaţat de autor.

1970 - Primul număr al revistei  Manuscriptum  (an I, nr. 1, 1970, p. 83-96) cuprinde o selecţie din corespondenţa lui Panait Istrati cu Romulus Cioflec, prezentată de Al. Oprea.

1979 - La Editura Dacia din Cluj-Napoca, este tipărită ediţia a doua a romanului Vârtejul, îngrijită de Mircea Braga.

1983 - Editura Kriterion tipăreşte traducerea în limba maghiară a romanului Vârtejul – Õrvényben, tradus de Dávid Gyula (n. 1928), istoric literar și traducător, consătean cu Romulus Cioflec.

1985 - Apare, la Editura Dacia, a doua ediţie a romanului Pe urmele destinului, îngrijită şi cu un cuvânt înainte de Mircea Braga

1988 - Editura Sport-Turism tipăreşte ediţia a doua a volumului Cutreierând Spania, sub îngrijirea lui Nicolae Jula.

1988 - Editura Dacia, din Cluj-Napoca, tipăreşte ediţia a doua a romanului Boierul,  îngrijită de Mircea Braga, cu un cuvânt introductiv de Perpessicius.

1992 - Editura Universitas, din Chişinău, publică Pe urmele Basarabiei, în acelaşi volum cu Revoluţia rusă de Leon Donici, ediţie alcătuită de Iurie Colesnic.

1998 –La Editura Muzeului Carpaților Răsăriteni din Sf. Gheorghe, este tipărită comedia inedită Moarte cu bocluc, ediție îngrijită, prefață și tabel cronologic de Luminița Cornea.

1998, decembrie – Este inaugurată Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, în cadrul  Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Sf. Gheorghe.

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni tipărește, în anul 1998, comedia inedită Moarte cu bocluc, în anul 2012, comedia inedită Cupa Domeniilor, iar în anul 2016, a treia comedie inedită Răspântia - toate ediții îngrijite de Luminița Cornea.

 Notă: 1. Ziua nașterii de 1 aprilie este stabilită după „Protocolul botezaților parohiei Araci pe anul 1882”, aflat la Arhivele Statului Sf. Gheorghe (Fond arhivistic nr. 105) și după toate „Statele personale” completate chiar de Romulus Cioflec, aflate la Arhivele Naționale ale Republicii Moldova, fond 1772, nr. inventar 8, dosar 1188.

Luminița Cornea

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

Scriitorul Romulus Cioflec şi Marea Unire

 

Luminița Cornea

 

Romulus Cioflec (1882–1955), născut la Araci, în Covasna, a debutat ca scriitor cu volumul de povestiri Doamne, ajută-ne! (1907). A scris în publicaţii importante ale vremii, fiind și bibliotecar la Academia Română (1905 – 1910). A fost apoi prim-redactor la ziarul Românul din Arad (1911 – 1912), la solicitarea directorului ziarului, Vasile Goldiș (1862 – 1934). Ulterior, a terminat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1914). Primul Război Mondial l-a găsit profesor în nordul Moldovei, la Pomârla.

După debutul literar din anul 1907 publică volumele Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul „Krasin“ (1929), Vârtejul (1937), Români din Secuime (1942), Pe urmele destinului, O goană în jur de sine însuși (1943), la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului). În anul 1938, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este distins de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu“. Romulus Cioflec fusese admis din anul 1914 în Societatea Scriitorilor Români, iar în perioada interbelică a devenit un scriitor consacrat.

 

În toamna anului 1916, Romulus Cioflec a pornit într-o călătorie cu gândul de a-şi căuta familia plecată din Transilvania, în refugiu. Tatăl scriitorului, Constantin Cioflec, fusese notar în scurta perioadă din 1916 când armata română se aflase în sudul Transilvaniei, așa că, odată cu întoarcerea austro-ungarilor, a părăsit satul, de frica unor repercusiuni. Și-a luat soția, copiii care se aflau în sat, Alexe și Octavian, a trecut munții și a ajuns la Galați. Li s-a alăturat fiica Valeria, studentă la București. Frații mai mari, Victor și Silvestru, și ei studenți la București, s-au înrolat în armată, iar Valeria a mers cu familia în refugiu. De la Galați, după câteva luni, au plecat la Iași. Orașul era deja aglomerat cu români ce fugiseră din calea nemților. Cei cinci au plecat, alături de alți ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul din Elizavetgrad, Valeria a murit de tifos (6 septembrie 1917), la 20 de ani neîmpliniți: o fată frumoasă și inteligentă, ce ar fi putut fi prima femeie din familie cu studii superioare. Peripețiile și suferințele din timpul refugiului de aproape doi ani au fost evocate de scriitor în romanul Pe urmele destinului.

 

Sosirea la Chișinău

 

Romulus Cioflec ajungea, în primăvara anului 1917, până la Petrograd, unde a asistat la mișcările revoluționare, din dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor şi de a obţine informaţii. În ziua de 5 martie 1917, a plecat din Petrograd şi, „după atâta drum în necunoscut, prin larga străinătate a oceanului rusesc, păşesc pe pământul Basarabiei revoluţionare“. De fapt, „păşeşte“ în Chişinău.

Impresiile despre călătoria şi perioada trăită în Basarabia, în anii ce au urmat, au fost zugrăvite în volumul Pe urmele Basarabiei, care nu este numai o carte de memorialistică, ci și o carte a crezului autorului despre naţiunea română, o carte a identificării autorului cu speranţele şi idealurile românilor basarabeni, dintr-o perioadă dificilă a istoriei acestei provincii româneşti, atât de amarnic vitregite de soartă.

Ajuns în Chişinău, la 10 martie 1917, Romulus Cioflec merge direct la Cuvânt modovenesc, unde avea vechi prieteni, cunoscuţi la Iaşi, în urmă cu nouă ani: bătrânul Nicolai Nicolaici Alexandri şi tânărul Pantelimon Halippa (1883 – 1979). Prietenii „puşi acum de război şi revoluţie la sarcini şi răspunderi neaşteptate, covârşitoare“ au fost bucuroşi când Romulus Cioflec a răspuns dorinţei lor de a rămâne şi de a intra „în luptă cu buchile“. Prin urmare, chiar din prima zi, s-a angajat în redacţia Cuvântul moldovenesc, asemenea multor refugiaţi transilvăneni, care au reuşit să obţină un loc de muncă, încadrându-se în viaţa publică a Basarabiei, unii dintre ei participând activ la acţiunile politice ale românilor basarabeni.

Romulus Cioflec a rămas la Cuvânt moldovenesc, scriind diverse articole, dar şi ajutând la realizarea „hainei“ cu alfabet latin a publicaţiei. Era conştient că existenţa ziarului în atmosfera revoluţionară a fostului imperiu era dificilă, înțelegând starea de spirit care exista în capitala Basarabiei.

Capitolul „Slujitori ai cauzei modoveneşti“, din volumul amintit, prezintă situaţia grea în care se aflau adepții cauzei naţionale din Chişinău. Manifestările spontane din afara Capitalei dau un impuls favorabil mişcării naţionale, care altfel ar fi fost „biruită de timiditate, în faţa strigătului de biruinţă al revoluţionarismului rusesc impetuos şi totuşi adesea şubred din stoliţa [capitala – n.a.] Basarabiei“. La Chişinău, gazeta moldovenilor, Cuvânt moldovenesc, „e pipernicită, ca un copil crescut în sărăcie şi năpăstuire – cu toate că-şi duce viaţa într-un cartier boieresc. E bisăptămânală, rustică şi timidă faţă de cotidianele din Chişinău, cu cari nu se poate prinde la harţă... Nici nu s-ar încumenta. Nu mai vorbesc de cele mari de peste Nistru, scrise în graiul «intelighenţii» şi cu mare aparat“. Venind din Ardeal şi cunoscându-i istoria, Cioflec a realizat o interesantă comparaţie între Cuvânt moldovenesc şi publicația brașoveană Gazeta de Transilvania: „Faţă de acestea [ziarele mari de peste Nistru – n.a.] Cuvântul moldovenesc e ca şi Gazeta Transilvaniei, dinainte de 1848, în comparaţie cu ziarele vieneze – aşa că prin acei cari ne scriu ori vin pe la redacţie, simţim noi că suntem mulţi, cu toate că tare suntem puţintei“.

Între articolele din Cuvânt moldovenesc, Romulus Cioflec consemna, în cel intitulat Preoţimea noastră în clipa de astăzi, rolul important pe care trebuie să-l aibă preoţii, fiind necesar ca aceştia să se afle în primele rânduri în mişcarea de emancipare naţională şi politică a românilor basarabeni: „acum a sunat ceasul al unsprezecelea şi vrem din toată inima ca această izbândă, pe care ne-o dă Dumnezeu şi ne-o îngăduie oamenii, s-o dobândim cu preoţimea în frunte! Preoţi, aveţi cuvântul!“.

 

Partizan al limbii române

 

În perioada 13 – 20 martie 1917, un grup de 21 de intelectuali grupaţi în jurul redacţiei gazetei Cuvânt moldovenesc au constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care a condus mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. Printre cei 21 de membri fondatori s-au numărat doi intelectuali transilvăneni, Romulus Cioflec şi Onisifor Ghibu (1883 – 1972). Ambii au elaborat câte un proiect de program al viitorului partid, au participat la discutarea şi adoptarea proiectului de program redactat de comisia creată special în acest scop.

Cărturarii din mediul refugiaţilor au avut o mare contribuţie la ridicarea nivelului de cultură al basarabenilor, mai ales prin activitatea din domeniul învăţământului. Basarabenii nu au dispus de şcoli în limba maternă, fiind obligaţi de regimul ţarist să înveţe în ruseşte. În cadrul diferitelor întruniri s-a insistat, pe lângă alte revendicări sociale, pentru introducerea limbii române în învăţământ şi scrierea cu alfabet latin. S-a ajuns astfel la necesitatea organizării unor cursuri pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale.

În vara anului 1917, Romulus Cioflec a ţinut cursuri pentru învăţători, organizate la Chişinău, prin străduinţa lui Paul Gore şi Vladimir Herţa din Comisia şcolară, de Zemstva gubernială. O comisie, în care intrau Ştefan Ciobanu, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, I. Scodigor şi Romulus Cioflec, elaborează un proiect de organizare a cursurilor ce erau socotite obligatorii pentru toţi învăţătorii basarabeni. Au luat parte la cursuri 418 învăţători de la şcolile publice din Basarabia. Cu prilejul lecţiei de deschidere, ţinută cu mare solemnitate la 17 iunie 1917, poetul Alexei Mateevici a citit atât de cunoscuta mai târziu poezie Limba noastră.

Având în vedere experienţa de lector la aceste cursuri pentru învăţători, profesorul Romulus Cioflec era preocupat de „lucrul învăţătorilor în afară de şcoală“, publicând diverse articole în Şcoala moldovenească, revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia.

O serie de activităţi culturale desfăşurate de Romulus Cioflec, în perioada 1917 – 1918, le aflăm din gazeta Sfatul Ţării, publicaţie la care scriitorul a colaborat. Astfel, numărul din 12 mai 1918 comunica cititorilor că, în ziua de duminică 6 mai, Universitatea Populară din Chişinău a organizat un „matineu de pomenire“ pentru scriitorii George Coşbuc şi Barbu Delavrancea, în cadrul căruia Romulus Cioflec a vorbit despre George Coşbuc, iar Petre V. Haneş despre Barbu Delavrancea. Menţionăm că Romulus Cioflec a fost unul dintre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău (18 februarie 1918), alături de alţi cunoscuţi intelectuali ai vremii. Aceeași publicație anunţa, la 23 august 1918, că participanţii la matineul din 19 august 1918 al Universităţii Populare au adunat 1.372 de lei pentru monumentele ce urma a fi ridicate pe mormintele lui Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea. Printre donatori au fost Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru Cioflec (1889 – 1969).

 

Profesor la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu”, Chișinău

 

Chiar de pe prima pagină a publicaţiei Sfatul Ţării, din 20 februarie 1919, aflăm că participând la matineul din 17 februarie 1919 al Universităţii Populare, consacrat românilor transnistreni, Romulus Cioflec a vorbit din partea Ardealului. Numărul din 14 iunie 1919 anunţa că, la 11 iunie 1919, membrii Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău au decis să înfiinţeze o secţie locală a Ligii Culturale, al cărei preşedinte era Nicolae Iorga. Printre aderenţi s-a aflat şi Romulus Cioflec.

Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Istorico-Literare, denumită „B.P. Hasdeu“, din Chişinău, din care au făcut parte şi Iustin Frăţiman, Ion Nistor, Petru Haneş, Dumitru Munteanu-Râmnic. Despre fondatorii acestei Societăţi, Nicolae Iorga afirma: „şi-au adus aminte că sunt români pe vremea când aceasta era crimă“. Ei sunt „propovăduitorii neuitaţi“ ai culturii româneşti pe mult pătimitul pământ basarabean, oameni „de-o eroică încredere şi de sfânt optimism“.

Profesorul Cioflec activează, în perioada 1919 – 1926, la Liceul Nr. 2 de Băieţi „Mihai Eminescu“ din Chişinău, cu o pauză, în anul şcolar 1922 – 1923, când se află la Berlin cu o bursă de studii.

În perioada basarabeană, Romulus Cioflec poartă o corespondenţă intensă cu Garabet Ibrăileanu (1871 – 1936), conducătorul şi animatorul cunoscutei reviste Viaţa românească, care „preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe bunul organizator al reţelei de difuzare în Basarabia a revistei în cauză“, contribuind prin aceasta la unirea întru cultură. Încoronarea acestui epistolarum, tipărit în volumul III din Scrisori către Ibrăileanu, o face scrisoarea din 20 octombrie 1920, în care Romulus Cioflec menţionează, pentru întâia dată, că este preocupat de scrierea amintirilor basarabene: „Pentru că încă n-am altfel de literatură (nuvelă, schiţă) şi pentru că acum mă ocup exclusiv cu amintirile din Basarabia, trimit pentru Viaţa românească două capitole din aceste amintiri“.

 

Înrudit cu Basarabia

 

Intelectualii basarabeni au continuat să-l considere pe Romulus Cioflec prietenul lor, integrat problemelor mult încercatei provincii româneşti, şi după plecarea scriitorului din Chişinău, în 1926. Numele scriitorului şi opera sunt prezente în paginile revistei Viaţa Basarabiei, editată de Asociaţia Culturală „Cuvânt moldovenesc“ din Chişinău, director Pan. Halippa.

Profesorul şi scriitorul ardelean Romulus Cioflec a fost legat de Basarabia nu numai prin multiple fire spirituale, dar şi prin căsătoria sa cu Antonina (Antonia) Gavriliţă, fiica lui Emanuil Gavriliţă (1847 – 1910), înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca ocupației ruse, directorul ziarului Basarabia (1906 – 1907), prima publicație periodică de limbă română din Basarabia (Magazin istoric, 4/2007). El a cunoscut-o pe Antonia Gavriliţă în 1917, la una dintre consfătuirile de seară de la redacţia ziarului Cuvânt moldovenesc, apoi ca participantă la cursurile pentru învăţători din vara anului 1917, la Chişinău.

Contribuția lui Romulus Cioflec la realizarea Marii Uniri a fost importantă, deși nu a fost o personalitate politică de prim rang. A fost însă trup și suflet lângă membrii Sfatului Țării, unde președinte era prietenul său din tinerețea ieșeană, Pantelimon Halippa.

O adevărată surpriză a fost descoperirea la Arhivele Naționale Istorice Centrale a unui document existent în arhiva Comitetului Central al P.C.R. semnat de Romulus Cioflec, referitor, în întregime, la Basarabia. Documentul conține 36 de pagini, dactilografiate. Textul are titlul „Căutând îndărăt și căutând înainte“. Nu este datat. Având în vedere conținutul, am realizat unele corelații și am datat textul în jurul anului 1942. Autorul dovedește că are solide cunoștințe referitoare la istoria Basarabiei și la istoria României. Unele pagini au caracter autobiografic, prezentând experiența scriitorului din Chișinăul anilor 1917–1926.

Ultima parte are în vedere istoria recentă, dar ce ni se pare semnificativ este extraordinara încredere a autorului în forța poporului român, în misiunea lui în Europa: „noi ne vom putea începe și misiunea noastră de civilizație creștină“ sau mai departe: „vom birui ori vom pieri cu ei, ca paznici ai civilizației europene, paznici ai ființei noastre naționale și ai civilizației europene și creștine“. Romulus Cioflec avea în vedere, înainte de 1945, traseul european al poporului român.

În „Statul personal” de la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu“ din Chișinău, completat de Romulus Cioflec la data de 28 iunie 1924, la rubrica „Activitatea extraşcolară“ se află scris: „Participarea la mişcarea naţională politică şi culturală de la începutul revoluţiei în Basarabia, până la venirea armatei române şi după aceasta“. Din acelaşi document, la rubrica Ce recompense a obţinut, aflăm că scriitorul a primit o importantă distincție: Medalia „Bărbăţie şi Credinţă“, clasa I (Înaltul Decret nr. 3.411 din 15 noiembrie 1918), pentru servicii în Basarabia înainte de Unire şi Adresă de mulţumire din partea Ministerului Instrucţiunii Publice (nr. 47.233 din 7 iunie 1921), „pentru servicii aduse ideii naţionale în Basarabia“.

În toată perioada comunistă, au fost interzise unele dintre operele scriitorului, precum Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească, ediție ce are pe copertă o frumoasă hartă a României Mari, ori Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin. Familia nu a putut oferi tiparului, din aceleași considerente politice, lucrări rămase în manuscris.

După anul 1990, istoricii literari au scos la iveală elemente surprinzătoare legate de activitatea și opera scriitorului Romulus Cioflec. În perioada comunistă nu s-a amintit nimic despre cei aproape zece ani (1917 – 1926) petrecuți în Chișinău și despre aportul în plan cultural și pedagogic al lui Romulus Cioflec. Informații despre perioada basarabeană se pot afla din studiile publicate după anul 2006, anul efectuării cercetărilor noastre la Chișinău, în Arhivele Naționale ale Republicii Moldova. Opera lui ne arată atașamentul extraordinar al scriitorului față de Basarabia și de românii basarabeni, fiind alături de ei în dorința arzătoare de unire cu Țara.

Articol apărut în revista „Magazin istoric”, Anul LI, serie nouă, nr. 5 (614), mai 2018, p. 12-16 vezi. www.magazinistoric.ro

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Times New Roman","serif";}

Scriitorul Romulus Cioflec şi Basarabia anilor 1917-1918

Luminița Cornea

 

Scriitorul ardelean Romulus Cioflec (1882-1955) lua drumul Răsăritului după ce debutase în literatură cu volumul de povestiri Doamne, ajută-ne!(1907), publicase în importante reviste ale vremii, fusese bibliotecar al Academiei Române (1905-1910), prim-redactor la ziarul Românul din Arad (1911-1912), la solicitarea directorullui Vasile Goldiș (1862-1934), terminase Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1914). Primul război îl găseşte profesor în nordul Moldovei, la Pomârla.

După debutul din anul 1907, Romulus Cioflec publică volumele Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin (1929), Vârtejul (1937), Români din Secuime (1942), Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuși (1943), la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului). În anul 1938, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este distins de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu”. Scriitorul Romulus Cioflec fusese admis din anul 1914 în Societatea Scriitorilor Români, iar în perioada interbelică devine un scriitor consacrat.(1)

În perioada comunistă, au fost interzise unele dintre operele scriitorului, precum Pe urmele Basarabiei ... note și impresii din revoluția rusească, ediție ce are pe copertă o frumoasă hartă a României Mari (1927), ori Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin (1929). Familia nu a putut oferi tiparului, din aceleași considerente politice, lucrări rămase în manuscris.

După anul 1990, istoricii literari scot la iveală elemente surprinzătoare legate de activitatea și opera scriitorului Romulus Cioflec. Referitor la activitate, în perioada comunistă nu s-a amintit nimic despre cei aproape zece ani (1917-1926) petrecuți în Chișinău și despre aportul în plan cultural și pedagogic al lui Romulus Cioflec la propășirea idealului național în Basarabia. Interesant este faptul că scriitorul se numește „propovăduitor al Basarabiei” chiar în volumul amintit mai sus, Pe urmele Basarabiei, ceea ce denotă extraordinarul atașament față de Basarabia și de românii basarabeni, fiind alături de ei în dorința arzătoare de unire cu Țara.

Revenim la ideea inițială a studiului nostru. În toamna anului 1916, Romulus Cioflec porneşte într-o călătorie, pe drumuri fără luminiş, cu gândul de a-şi căuta familia plecată din Transilvania (satul Araci - actualul judeţ Covasna) în refugiu.

Tatăl scriitorului, Constantin Cioflec, fusese notar în perioada în care armata română se aflase în sudul Transilvaniei, așa încât odată cu întoarcerea austro-ungarilor, în anul 1916, a părăsit satul, de frica unor represiuni. Și-a luat soția, copiii care se aflau în sat, Alexe și Octavian, a trecut munții și a ajuns la Galați. Li s-a alăturat fiica Valeria, studentă la București. Fiii mai mari, Victor și Silvestru, și ei studenți la București, au plecat în armată. De la Galați, după câteva luni, au plecat la Iași. Cum Iașiul era deja aglomerat cu românii regățeni care fugiseră din sud, din calea nemților, cei cinci au plecat, alături de alți ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul Elisavetgrad, Valeria a murit de tifos (6 septembrie 1917), la 20 de ani neîmpliniți. O fată frumoasă și inteligentă, ce ar fi putut fi, la acea vreme, singura femeie din familie cu studii superioare. Una din tragediile familiei Cioflec întâmplată în Primul Război Mondial!(2) Peripețiile și suferințele din timpul refugiului de aproape doi ani au fost evocate de scriitor în romanul Pe urmele destinului (1943).

Romulus Cioflec ajunge, în primăvara anului 1917, până la Petrograd, unde asistă la revoluţie, din dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor şi de a obţine astfel informaţii (3). În ziua de 5 martie 1917, Romulus Cioflec s-a despărţit de Petrograd şi „după atâta drum în necunoscut, prin largă străinătate a oceanului rusesc, păşesc pe pământul Basarabiei revoluţionare” (4). De fapt „păşeşte” în Chişinău.

Dacă la Petrograd a fost martor ocular al revoluției, la Chișinău, este participant activ. În Basarabia, ecourile revoluției primesc o pronunțată trăsătură națională.

 Impresiile despre călătorie şi despre perioada trăită în Basarabia, în anii ce au urmat, sunt prezentate în volumul Pe urmele Basarabiei (1927, Bucureşti), care nu este numai o carte de memorialistică, ci este o carte a crezului autorului despre naţiunea română, prin ce are ea specific în Basarabia, o carte a identităţii autorului cu speranţele şi idealurile românilor basarabeni, dintr-o perioadă dificilă a istoriei acestei provincii româneşti atât de amarnic vitregită de soartă.

Ajuns în Chişinău, la 10 martie 1917, Romulus Cioflec merge direct la Cuvânt modovenesc, unde avea vechi prieteni, cunoscuţi la Iaşi, în urmă cu nouă ani, bătrânul Nicolai Nicolaici Alexandri şi tânărul Pantelimon Halippa. Prietenii „puşi acum de război şi revoluţie la sarcini şi răspunderi neaşteptate, covârşitoare” sunt bucuroşi când Romulus Cioflec răspunde dorinţei lor de a rămâne şi de a intra „în luptă cu buchile.”(5) Prin urmare, chiar din prima zi, s-a angajat în redacţia Cuvântului moldovenesc, asemeni multor refugiaţi transilvăneni, mai ales, care au reuşit să obţină servicii, încadrându-se în viaţa publică a Basarabiei, unii participând activ la acţiunile politice ale românilor basarabeni.

Romulus Cioflec rămâne la Cuvânt moldovenesc, scrie diverse articole, dar şi ajută la realizarea „hainei” cu alfabet latin a publicaţiei. Este conştient că existenţa ziarului în atmosfera revoluţionară a fostului imperiu este dificilă, înţelegând exact starea de spirit care exista în capitala Basarabiei.

Capitolul Slujitori ai cauzei modoveneşti, din volumul amintit, prezintă situaţia grea în care se aflau slujitorii cauzei naţionale din Chişinău. Manifestările spontane din afara capitalei dau un impuls favorabil mişcării naţionale, care altfel ar fi fost „biruită de timiditate, în faţa strigătului de biruinţă al revoluţionarismului rusesc impetuos şi totuşi adesea şubred din stoliţa (capitala, n.n.) Basarabiei”. La Chişinău, gazeta moldovenilor, Cuvânt moldovenesc,

 e pipernicită, ca un copil crescut în sărăcie şi năpăstuire – cu toate că-şi duce viaţa într-un cartier boieresc. E bisăptămânală, rustică şi timidă faţă de cotidianele din Chişinău, cu cari nu se poate prinde la harţă... Nici nu s-ar încumenta. Nu mai vorbesc de cele mari de peste Nistru, scrise în graiul „intelighenţii” şi cu mare aparat”.

 Nu numai că Romulus Cioflec înţelege şi prezintă exact realităţile perioadei, dar, venind din Ardeal şi cunoscându-i istoria, realizează o interesantă comparaţie între Cuvânt moldovenesc şi publicația brașoveană Gazeta de Transilvania:

„Faţă de acestea (ziarele mari de peste Nistru, n.n.) Cuvântul moldovenesc e ca şi Gazeta Transilvaniei, dinainte de 1848, în comparaţie cu ziarele vieneze – aşa că prin acei cari ne scriu ori vin pe la redacţie, simţim noi că suntem mulţi, cu toate că tare suntem puţintei.”

 Evidenţiem faptul că Romulus Cioflec s-a integrat în grupul celor de la Cuvânt moldovenesc („noi”) şi că, prin umorul specific, constatat în toate operele sale, face haz de necaz, dovedind de fapt că este optimist.                                                                                                     

Între articolele din Cuvânt moldovenesc, Romulus Cioflec consemnează, în cel întitulat Preoţimea noastră în clipa de astăzi, rolul important pe care trebuie să-l aibă preoţii, fiind necesar ca aceştia să se afle în primele rânduri în mişcarea de emancipare naţională şi politică a românilor basarabeni:

 acum a sunat ceasul al unsprezecelea şi vrem din toată inima, ca această izbândă, pe care ne-o dă Dumnezeu şi ne-o îngăduie oamenii, s-o dobândim cu preoţimea în frunte! Preoţi aveţi cuvântul!”(6).

În perioada 13-20 martie 1917, un grup de 21 de intelectuali grupaţi în jurul redacţiei gazetei Cuvânt moldovenesc au constituit Partidul Naţional Moldovenesc care a condus mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. Printre cei 21 de membri fondatori, se numără doi intelectuali transilvăneni, Romulus Cioflec şi Onisifor Ghibu (1883-1972). (7) Ambii au elaborat câte un proiect de program al viitorului partid, au participat la discutarea şi adoptarea proiectului de program redactat de comisia creată special în acest scop.(8)

Cărturarii din mediul refugiaţilor au avut o mare contribuţie la ridicarea nivelului de cultură al basarabenilor, mai ales prin activitatea în domeniul învăţământului.  Basarabenii nu au dispus de şcoli în limba maternă, fiind obligaţi de regimul ţarist să înveţe în ruseşte. În cadrul diferitelor întruniri s-a insistat, pe lângă alte revendicări sociale, asupra introducerii limbii române în învăţământ şi scrierea ei cu alfabet latin, ceea ce constituia un punct forte pentru Marea Unire. S-a ajuns astfel la necesitatea organizării unor cursuri pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale.

            În vara anului 1917, Romulus Cioflec a ţinut cursuri pentru învăţători, organizate, la Chişinău. La începutul lunii mai 1917, pe lângă Departamentul Instrucţiei Publice al Zemstvei Guberniale (organ de autoadministrare locală), se înfiinţează o subcomisie şcolară moldovenească, din care au făcut parte militanţi pentru învăţământul naţional ca Paul Gore, Nicolae Alexandri, pr. Constantin Parfeniev, Vasile Hertza, Ştefan Ciobanu, arhimandritul Gurie, Constantin Popescu, Pavel Arventiev, Ioan Scodigor, G. Ciubuc şi Antonina Gavriliţă.

O comisie, în care intrau Ştefan Ciobanu, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, I. Scodigor şi Romulus Cioflec, elaborează un proiect de organizare a cursurilor ce erau socotite obligatorii pentru toţi învăţătorii basarabeni. Au luat parte la cursuri 418 învăţători de la şcolile publice din Basarabia. Cu prilejul lecţiei de deschidere, ţinută cu mare solemnitate la 17 iunie 1917, poetul Alexei Mateevici a citit atât de cunoscuta mai târziu poezie Limba noastră.

            Cursurile s-au desfășurat la Chişinău, pe o durată de două luni, pe parcursul cărora învăţătorii basarabeni au studiat limba română pe baza alfabetului latin, istoria românilor, literatura şi muzica naţională. În calitate de lectori au fost profesorii basarabeni: Iustin Frăţiman (istoria românilor şi limba), preotul Alexei Mateevici (istoria literaturii române), Ştefan Ciobanu (limba română), Nicolae Popovschi (activitatea extraşcolară), preoţii Mihail Berezovschi şi Chicerescu (muzică); bucovineni: George Tofan (istoria românilor, limba şi lecţii practice), Liviu Marian (limba română) şi O. Ţopa (limba română); transilvănenii: Onisifor Ghibu (metodica, istoria literaturii, limba română şi lecţii practice) şi Romulus Cioflec (limba română şi lecţii practice).

            Romulus Cioflec este primul pe o listă (aflată la Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova) a lectorilor transilvăneni, bucovineni şi români, pentru cursurile de vară din 1917, dovedind implicarea sa la buna desfăşurare a cursurilor. Lista este dactilografiată cu alfabet slav, inclusiv numele (9).

            Cursurile pentru cadrele didactice din şcolile basarabene au fost continuate în luna octombrie 1917 la Chişinău, Bălţi şi Soroca. După cum afirmă și demonstrează conf. dr. Maria Danilov (Institutul de Istorie, ASM, Republica Moldova), majoritatea lectorilor desemnaţi pentru a preda la aceste cursuri au fost dintre românii veniți în Basarabia anului 1917. Astfel, la cursurile din Chişinău, limba română au predat-o: Romulus Cioflec, transilvănean, profesor la liceul din Pomârla, A. Banciu, transilvănean, profesor la gimnaziul din Braşov, George Tofan, bucovinean, directorul gimnaziului din Bazargic, şi O. Ţopa, bucovinean, profesor la şcoala reală din Cernăuţi; istoria neamului: George Tofan; istoria literaturii şi metodica: Onisifor Ghibu, inspector al şcolilor române din Transilvania, care, în timpul aflării sale la Soroca, unde a avut misiunea să organizeze cursurile, a fost înlocuit de I. Mateiu, inspector şcolar din Transilvania; cântarea şcolară: N. Oancea, transilvănean, învăţător la şcoala primară din Braşov; lecţiile practice: G. Codrea, transilvănean, directorul şcolii primare de stat din Făgăraş, C. Muşlea, transilvănean, diacon şi învăţător în Braşov, înlocuit ulterior de Eug. Botezatu, bucovinean, directorul şcolii primare din Suceava. Lecţiile practice le-a condus la început O. Ghibu, apoi R. Cioflec şi G. Tofan. Cursurile din Bălţi au fost organizate de George Tofan, în calitate de lectori fiind angajaţi bucovinenii Liviu Florea Marian (directorul cursurilor), Nicolae Palamar, Dumitru Moldovanu, Ion Moldovanu şi Gheorghe Paranici. Responsabil de organizarea cursurilor din Soroca a fost O. Ghibu, iar ca lectori au fost desemnaţi Dumitru Lupan, profesor la gimnaziul din Braşov, Mihail Baciu, profesor la gimnaziul din Câmpulung, Andrei Oţetea, transilvănean, Candid Muşlea, învăţător din Braşov, şi soţii Olimpia şi George Boeriu, învăţători din comitatul Făgăraş. Aceste mărturii au o solidă acoperire documentară în arhivele de la Chișinău. De pildă, un document datat din 15 şi 20 octombrie 1917, îl atestă pe Romulus Cioflec alături de George Tofan şi Ovid Ţopa în calitate de membri ai Comisiei culturale moldoveneşti de pe lângă Zemstva Gubernială din Basarabia (cu vot consultativ). De menţionat că George Tofan, Ovid Ţopa, D. Logigan și Romulus Cioflec aveau ore şi în cadrul cursurilor particulare de studiere a limbii române, frecventate de profesori, preoţi, militari, funcţionari, judecători. Toți acești fii ai neamului românesc și-au lăsat urmele lor înfipte în istoria Basarabiei anului 1917. Ei și-au adus obolul pe tărâmul consolidării unității naționale ale românilor de pretutindeni.(10)

Având în vedere experienţa de lector la aceste cursuri pentru învăţători, profesorul Romulus Cioflec este preocupat de „lucrul învăţătorilor în afară de şcoală”, publicând diverse articole în Şcoala moldovenească, revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni  din Basarabia (11).

O serie de activităţi culturale desfăşurate de Romulus Cioflec, în perioada 1917-1918, le aflăm din gazeta Sfatul Ţării, publicaţie importantă la care scriitorul a fost redactor. Astfel, numărul din 12 mai 1918 comunica cititorilor că, în ziua de duminică 6 mai, Universitatea Populară din Chişinău a organizat un „matineu de pomenire” al scriitorilor George Coşbuc şi Barbu Delavrancea, în cadrul căruia Romulus Cioflec a vorbit despre George Coşbuc, iar Petre V. Haneş, despre Barbu Delavrancea. Menţionăm că Romulus Cioflec a fost unul dintre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău, 18 februarie 1918, alături de alţi cunoscuţi intelectuali ai vremii.

Ziarul Sfatul Ţării, din 23 august/5 septembrie 1918, anunţă că participanţii la matineul din 19 august 1918 al Universităţii Populare au adunat 1372 de lei pentru monumentele ce urmau a fi ridicate pe mormintele lui Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea. Printre donatori au fost Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru Cioflec (1889-1969), aflat și el la Chișinău în acea perioadă.

Chiar de pe prima pagină a publicaţiei Sfatul Ţării, din 20 februarie/5 martie 1919, aflăm că participând la matineul din 17 februarie/2 martie 1919 al Universităţii Populare, consacrat românilor transnistreni, Romulus Cioflec a vorbit din partea Ardealului. Numărul din 14 iunie 1919 anunţa că, la 11 iunie 1919, membrii Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău au decis să înfiinţeze o secţie locală a Ligii Culturale, al cărei preşedinte era Nicolae Iorga. Printre aderenţi s-a numărat şi Romulus Cioflec. Sfatul Ţării din 25 decembrie 1919 anunţa că în cadrul adunării generale, din 17 decembrie 1919, a Asociaţiei Corpului Didactic din Basarabia a fost constituit Comitetul Ligii Culturale, Secţia din Chişinău, în a cărui componenţă a fost ales şi Romulus Cioflec, alături de Paul Gore, Iustin Frăţiman, Leon Boga, Alexandru Ouatul şi alţii.

La 10 februarie 1919, cum aflăm din Sfatul Ţării (15/28 februarie 1919), în incinta Liceului nr. 1 de Băieţi, a avut loc adunarea generală a Asociaţiei Profesorilor din Chişinău. În cadrul dezbaterilor, a luat cuvântul şi profesorul Romulus Cioflec.

Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Istorico-Literară, denumită B. P. Hasdeu, din Chişinău, din care au făcut parte şi Iustin Frăţiman, Ion Nistor, Petru Haneş, Dumitru Munteanu-Rîmnic. Despre fondatorii acestei Societăţi, Nicolae Iorga afirma că „şi-au adus aminte că sunt români pe vremea când aceasta era crimă”. Ei sunt „propovăduitorii neuitaţi” ai culturii româneşti pe mult pătimitul pământ basarabean, oameni „de-o eroică încredere şi de sfânt optimism” (12).

 Profesorul Romulus Cioflec funcţionează, în perioada 1919-1926, la Liceul Nr. 2 de Băieţi „Mihai Eminescu” din Chişinău, cu o pauză, în anul şcolar 1922-1923, când se află la Berlin cu o bursă de studii.(13) Numele îi apare în toate anuarele liceului din perioada menționată. De reținut că scriitorul nostru a fost profesor în trei centre importante ale României Mari, Chișinău (1918-1926), Timișoara (1926-1936), București (1936-1942).

              În perioada basarabeană, Romulus Cioflec duce o corespondenţă intensă cu Garabet Ibrăileanu (1871-1936), conducătorul şi animatorul cunoscutei reviste Viaţa românească, care „preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe bunul organizator al reţelei de difuzare în Basarabia a revistei în cauză”(14), contribuind prin aceasta la unirea întru cultură. Încoronarea acestui epistolarum, tipărit în volumul III din Scrisori către Ibrăileanu, o face scrisoarea din 20 octombrie 1920, în care Romulus Cioflec menţionează, pentru întâia dată, că este preocupat de scrierea amintirilor basarabene:

 Pentru că încă n-am altfel de literatură (nuvelă, schiţă) şi pentru că acum mă ocup exclusiv cu amintirile din Basarabia, trimit pentru Viaţa românească două capitole din aceste amintiri”(15).

           Intelectualii basarabeni au continuat să-l considere pe Romulus Cioflec prietenul lor, integrat problemelor mult încercatei provincii româneşti, şi după plecarea scriitorului din Chişinău, în 1926. Exemplificăm prin prezenţa numelui scriitorului şi a operei sale în paginile revistei Viaţa Basarabiei, editată de Asociaţia Culturală „Cuvânt moldovenesc” din Chişinău, director Pan. Halippa.

Profesorul şi scriitorul ardelean Romulus Cioflec a fost înrudit cu Basarabia nu numai prin multiple fire spirituale, dar şi prin căsătoria sa cu Antonina (Antonia) Gavriliţă, fiica avocatului Emanuil Gavriliţă (1847-1910), înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca dominaţiei ruso-ţariste(16), directorul ziarului Basarabia (1906-1907), prima publicație periodică de limbă română din Basarabia. Romulus Cioflec o cunoaşte pe Antonia Gavriliţă, în 1917, la una din consfătuirile de seară de la redacţia ziarului Cuvânt moldovenesc, apoi ca participantă la cursurile pentru învăţători din vara anului 1917, la Chişinău.(17)

Contribuția lui Romulus Cioflec la realizarea Marii Uniri a fost importantă deși nu a fost o personalitate politică de prim rang, deși nu a fost prezent la Alba Iulia, dar numele lui, la Chișinău, se alătură unor nume cunoscute ale intelectualilor unioniști din Basarabia, din acea perioadă de cumpănă a anilor 1917-1920. Romulus Cioflec a fost trup și suflet lângă membrii Sfatului Țării, unde președinte era prietenul său din tinerețea ieșeană Pantelimon Halippa (1883-1979). Privind o fotografie-document cu deputații participanți la ședința legislativului basarabean Sfatul Țării din ziua de 27 noiembrie/10 decembrie 1918, când s-a votat reforma agrară și unirea necondiționată a Basarabiei cu România, îl observăm, foarte vizibil, pe Romulus Cioflec, care, chiar dacă nu a fost deputat în Sfatul Țării, a fost împreună cu prietenii și de frații lui români basarabeni, în toate împrejurările.

O altă adevărată surpriză a fost pentru noi descoperirea la Arhivele Naționale Istorice Centrale, a unui document existent în arhiva Comitetului Central al P.C.R. semnat de Romulus Cioflec, referitor, în întregime, la Basarabia. Documentul conține 36 de pagini, dactilografiate. Textul are titlul ușor arhaic Căutând îndărăt și căutând înainte. Nu este datat. Având în vedere conținutul, am realizat unele corelații (explicațiile nu-și au locul aici), datând textul în jurul anului 1942. Autorul dovedește că are solide cunoștințe referitoare la istoria Basarabiei și la istoria României. Unele pagini au caracter autobiografic, prezentând experiența scriitorului din Chișinăul anilor 1917-1926, pagini deosebit de interesante.

Ultima parte are în vedere istoria recentă, dar ce ni se pare semnificativ este extraordinara încredere a autorului în forța poporului român, în misiunea lui față de Europa: „noi ne vom putea începe și misiunea noastră de civilizație creștină” sau mai departe „vom birui ori vom pieri cu ei, ca paznici ai civilizației europene, paznici ai ființei noastre naționale și ai civilizației europene și creștine.”(18) Este evident că Romulus Cioflec are în vedere, înainte de 1945, traseul european al poporului român. Că a fost un scriitor european am dovedit-o în alte studii ale noastre.(19)

 În Statul personal de la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu” din Chișinău, completat de Romulus Cioflec la data de 28 iunie 1924, la rubrica Activitatea extraşcolară se află scris: „Participarea la mişcarea naţională politică şi culturală de la începutul revoluţiei în Basarabia, până la venirea armatei române şi după aceasta”. Din acelaşi document, la rubrica Ce recompense a obţinut, aflăm că scriitorul a primit o importantă distincție: Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, clasa I (Înaltul Decret nr. 3411 din 15 noiembrie 1918), pentru servicii în Basarabia înainte de Unire şi Adresă de mulţumire din partea Ministerului Instrucţiunii Publice (nr. 47.233 din 7 iunie 1921), „pentru servicii aduse ideii naţionale în Basarabia”(20).

Romulus Cioflec, născut în Araci-Covasna, a fost legat sufleteşte de Basarabia şi de basarabeni. Prin activitatea de aproape zece ani desfăşurată la Chişinău, în perioada cea mai fierbinte a istoriei, a dovedit că este un bun prieten al românilor basarabeni. S-a simţit bine între ei, şi-a făcut prieteni, dar ceea ce este mai important a luptat pentru cauza lor, pe care o simţea şi a lui. Unirea Transilvaniei cu România a fost atunci un vis, la fel și Unirea Basarabiei cu România. Visul unor intelectuali! Un vis ce s-a realizat acum o sută de ani chiar de către acești remarcabili intelectuali, adevărați fii ai neamului românesc.

 

Note bibliografice:

1. Luminița Cornea, Romulus Cioflec – o viață în imagini, Centrul Cultural Județean Covasna, Sfantu Gheorghe, 2016.

               2. Luminița Cornea, Romulus Cioflec – o viață în imagini, Centrul Cultural Județean Covasna, Sfantu Gheorghe, 2016, p. 16-17

               3. Carmen Brăgaru, Revoluţia rusă repovestită de Romulus Cioflec, în volumul Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, 2007, p. 26

               4. Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei..., în volumul Leon Donici, Revoluţia rusă, Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei..., Editura Universitas, Chişinău, 1992, p. 200

              5. Romulus Cioflec, Op. cit, p. 207

               6. Cf. Constantin Stan, Activitatea lui Romulus Cioflec pentru unirea Basarabiei cu România (1917-1918), în Angvstia, nr. 2, 1997, p. 265-272

7. Dinu Poştarencu, Rolul refugiaţilor bucovineni, regăţeni şi transilvăneni în deşteptarea naţională a românilor basarabeni în 1917-1918, în volumul Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, 2007, p. 67-73

8. O. Ghibu, În vâltoarea revoluţiei ruseşti, Bucureşti, 1993, p.17-23; V. Harea, Basarabia pe drumul unirii, Galaţi, 1995, p. 39-42

 9. Arhivele Naționale ale Republicii Moldova (A.N.R.M.), fond 1772, inv. 7, dosar 638, fila 49

10. Conf.dr. Maria Danilov, Pe urmele Basarabiei anului 1917 („Se-ntâlnește Dor cu Dor”), în Datina, revistă editată de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” al Consiliului Județean Constanța, serie nouă, anul 4, nr. 37, mai 2017, p. 9-13.

11. Romulus Cioflec, Lucrul învăţătorilor în afară de şcoală, în revista Şcoala moldovenească, anul I, nr. 5-6, 1918, p. 183-188; republicat în volumul Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, 2007, p. 47-50

12. N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 131,234.

13. A.N.R.M., fond 1772, inv. 8, dosar 1188, fila 12.

14. Iurie Colesnic, Basarabia mai are a-l redescoperi pe Romulus Cioflec, în volumul Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, 2007, p. 13-20.

15. Scrisori către Ibrăileanu, vol. III, ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Viorica Botez, Gr. Botez, I. Lăzărescu şi Al. Teodorescu, prefaţă de N. I. Popa, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 43-51.

16. Maria Vieru-Işaev, Pe urmele ardeleanului Romulus Cioflec...Pe urmele basarabenilor Emanuil Gavriliţă şi Antonina Gavriliţă-Cioflec, în volumul Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii, ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, 2007, p. 56-66.

17. Luminița Cornea, Un ardelean luptător pentru idealurile Basarabiei: scriitorul Romulus Cioflec (1882-1955), în vol. Studii și articole literare, Editura Pastel, Brașov, 2014, p. 17-38.

18. Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond CCPCR, colecția 60, dosar 426; Luminița Cornea, Romulus Cioflec în Arhiva C.C. al P.C.R., în „Caietele de la Araci”, publicație de literatură a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, anul III, nr. 1 (3), iunie 2015, p. 7-9.

19. Luminița Cornea, Călătoriile prin Europa ale scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955), în „Anuarul Muzeului Literaturii Române Iaşi”, anul III, 2010, Editura Junimea, Iaşi, 2010, p. 106-112.

20. A.N.R.M., fond 1772, inv. 8, dosar 1188, fila 13.

Studiu apărut în Revista română, publicație editată de Asociațiunea ASTRA, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași, anul XXIV, nr. 1-2 (91-92), primăvara-vara 2018, p. 9-15

 

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă

Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Times New Roman","serif";}

Scriitorul Romulus Cioflec

şi Marea Unire

 

Luminița Cornea

 

Romulus Cioflec (1882–1955), născut la Araci, în Covasna, a debutat ca scriitor cu volumul de povestiri Doamne, ajută-ne! (1907). A scris în publicaţii importante ale vremii, fiind și bibliotecar la Academia Română (1905 – 1910). A fost apoi prim-redactor la ziarul Românul din Arad (1911 – 1912), la solicitarea directorului ziarului, Vasile Goldiș (1862 – 1934). Ulterior, a terminat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1914). Primul Război Mondial l-a găsit profesor în nordul Moldovei, la Pomârla.

După debutul literar din anul 1907 publică volumele Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul „Krasin“ (1929), Vârtejul (1937), Români din Secuime (1942), Pe urmele destinului, O goană în jur de sine însuși (1943), la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului). În anul 1938, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este distins de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu“. Romulus Cioflec fusese admis din anul 1914 în Societatea Scriitorilor Români, iar în perioada interbelică a devenit un scriitor consacrat.

 

În toamna anului 1916, Romulus Cioflec a pornit într-o călătorie cu gândul de a-şi căuta familia plecată din Transilvania, în refugiu. Tatăl scriitorului, Constantin Cioflec, fusese notar în scurta perioadă din 1916 când armata română se aflase în sudul Transilvaniei, așa că, odată cu întoarcerea austro-ungarilor, a părăsit satul, de frica unor repercusiuni. Și-a luat soția, copiii care se aflau în sat, Alexe și Octavian, a trecut munții și a ajuns la Galați. Li s-a alăturat fiica Valeria, studentă la București. Frații mai mari, Victor și Silvestru, și ei studenți la București, s-au înrolat în armată, iar Valeria a mers cu familia în refugiu. De la Galați, după câteva luni, au plecat la Iași. Orașul era deja aglomerat cu români ce fugiseră din calea nemților. Cei cinci au plecat, alături de alți ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul din Elizavetgrad, Valeria a murit de tifos (6 septembrie 1917), la 20 de ani neîmpliniți: o fată frumoasă și inteligentă, ce ar fi putut fi prima femeie din familie cu studii superioare. Peripețiile și suferințele din timpul refugiului de aproape doi ani au fost evocate de scriitor în romanul Pe urmele destinului.

 

Sosirea la Chișinău

 

Romulus Cioflec ajungea, în primăvara anului 1917, până la Petrograd, unde a asistat la mișcările revoluționare, din dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor şi de a obţine informaţii. În ziua de 5 martie 1917, a plecat din Petrograd şi, „după atâta drum în necunoscut, prin larga străinătate a oceanului rusesc, păşesc pe pământul Basarabiei revoluţionare“. De fapt, „păşeşte“ în Chişinău.

Impresiile despre călătoria şi perioada trăită în Basarabia, în anii ce au urmat, au fost zugrăvite în volumul Pe urmele Basarabiei, care nu este numai o carte de memorialistică, ci și o carte a crezului autorului despre naţiunea română, o carte a identificării autorului cu speranţele şi idealurile românilor basarabeni, dintr-o perioadă dificilă a istoriei acestei provincii româneşti, atât de amarnic vitregite de soartă.

Ajuns în Chişinău, la 10 martie 1917, Romulus Cioflec merge direct la Cuvânt modovenesc, unde avea vechi prieteni, cunoscuţi la Iaşi, în urmă cu nouă ani: bătrânul Nicolai Nicolaici Alexandri şi tânărul Pantelimon Halippa (1883 – 1979). Prietenii „puşi acum de război şi revoluţie la sarcini şi răspunderi neaşteptate, covârşitoare“ au fost bucuroşi când Romulus Cioflec a răspuns dorinţei lor de a rămâne şi de a intra „în luptă cu buchile“. Prin urmare, chiar din prima zi, s-a angajat în redacţia Cuvântul moldovenesc, asemenea multor refugiaţi transilvăneni, care au reuşit să obţină un loc de muncă, încadrându-se în viaţa publică a Basarabiei, unii dintre ei participând activ la acţiunile politice ale românilor basarabeni.

Romulus Cioflec a rămas la Cuvânt moldovenesc, scriind diverse articole, dar şi ajutând la realizarea „hainei“ cu alfabet latin a publicaţiei. Era conştient că existenţa ziarului în atmosfera revoluţionară a fostului imperiu era dificilă, înțelegând starea de spirit care exista în capitala Basarabiei.

Capitolul „Slujitori ai cauzei modoveneşti“, din volumul amintit, prezintă situaţia grea în care se aflau adepții cauzei naţionale din Chişinău. Manifestările spontane din afara Capitalei dau un impuls favorabil mişcării naţionale, care altfel ar fi fost „biruită de timiditate, în faţa strigătului de biruinţă al revoluţionarismului rusesc impetuos şi totuşi adesea şubred din stoliţa [capitala – n.a.] Basarabiei“. La Chişinău, gazeta moldovenilor, Cuvânt moldovenesc, „e pipernicită, ca un copil crescut în sărăcie şi năpăstuire – cu toate că-şi duce viaţa într-un cartier boieresc. E bisăptămânală, rustică şi timidă faţă de cotidianele din Chişinău, cu cari nu se poate prinde la harţă... Nici nu s-ar încumenta. Nu mai vorbesc de cele mari de peste Nistru, scrise în graiul «intelighenţii» şi cu mare aparat“. Venind din Ardeal şi cunoscându-i istoria, Cioflec a realizat o interesantă comparaţie între Cuvânt moldovenesc şi publicația brașoveană Gazeta de Transilvania: „Faţă de acestea [ziarele mari de peste Nistru – n.a.] Cuvântul moldovenesc e ca şi Gazeta Transilvaniei, dinainte de 1848, în comparaţie cu ziarele vieneze – aşa că prin acei cari ne scriu ori vin pe la redacţie, simţim noi că suntem mulţi, cu toate că tare suntem puţintei“.

Între articolele din Cuvânt moldovenesc, Romulus Cioflec consemna, în cel intitulat Preoţimea noastră în clipa de astăzi, rolul important pe care trebuie să-l aibă preoţii, fiind necesar ca aceştia să se afle în primele rânduri în mişcarea de emancipare naţională şi politică a românilor basarabeni: „acum a sunat ceasul al unsprezecelea şi vrem din toată inima ca această izbândă, pe care ne-o dă Dumnezeu şi ne-o îngăduie oamenii, s-o dobândim cu preoţimea în frunte! Preoţi, aveţi cuvântul!“.

 

Partizan al limbii române

 

În perioada 13 – 20 martie 1917, un grup de 21 de intelectuali grupaţi în jurul redacţiei gazetei Cuvânt moldovenesc au constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care a condus mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. Printre cei 21 de membri fondatori s-au numărat doi intelectuali transilvăneni, Romulus Cioflec şi Onisifor Ghibu (1883 – 1972). Ambii au elaborat câte un proiect de program al viitorului partid, au participat la discutarea şi adoptarea proiectului de program redactat de comisia creată special în acest scop.

Cărturarii din mediul refugiaţilor au avut o mare contribuţie la ridicarea nivelului de cultură al basarabenilor, mai ales prin activitatea din domeniul învăţământului. Basarabenii nu au dispus de şcoli în limba maternă, fiind obligaţi de regimul ţarist să înveţe în ruseşte. În cadrul diferitelor întruniri s-a insistat, pe lângă alte revendicări sociale, pentru introducerea limbii române în învăţământ şi scrierea cu alfabet latin. S-a ajuns astfel la necesitatea organizării unor cursuri pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale.

În vara anului 1917, Romulus Cioflec a ţinut cursuri pentru învăţători, organizate la Chişinău, prin străduinţa lui Paul Gore şi Vladimir Herţa din Comisia şcolară, de Zemstva gubernială. O comisie, în care intrau Ştefan Ciobanu, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, I. Scodigor şi Romulus Cioflec, elaborează un proiect de organizare a cursurilor ce erau socotite obligatorii pentru toţi învăţătorii basarabeni. Au luat parte la cursuri 418 învăţători de la şcolile publice din Basarabia. Cu prilejul lecţiei de deschidere, ţinută cu mare solemnitate la 17 iunie 1917, poetul Alexei Mateevici a citit atât de cunoscuta mai târziu poezie Limba noastră.

Având în vedere experienţa de lector la aceste cursuri pentru învăţători, profesorul Romulus Cioflec era preocupat de „lucrul învăţătorilor în afară de şcoală“, publicând diverse articole în Şcoala moldovenească, revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia.

O serie de activităţi culturale desfăşurate de Romulus Cioflec, în perioada 1917 – 1918, le aflăm din gazeta Sfatul Ţării, publicaţie la care scriitorul a colaborat. Astfel, numărul din 12 mai 1918 comunica cititorilor că, în ziua de duminică 6 mai, Universitatea Populară din Chişinău a organizat un „matineu de pomenire“ pentru scriitorii George Coşbuc şi Barbu Delavrancea, în cadrul căruia Romulus Cioflec a vorbit despre George Coşbuc, iar Petre V. Haneş despre Barbu Delavrancea. Menţionăm că Romulus Cioflec a fost unul dintre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău (18 februarie 1918), alături de alţi cunoscuţi intelectuali ai vremii. Aceeași publicație anunţa, la 23 august 1918, că participanţii la matineul din 19 august 1918 al Universităţii Populare au adunat 1.372 de lei pentru monumentele ce urma a fi ridicate pe mormintele lui Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea. Printre donatori au fost Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru Cioflec (1889 – 1969).

 

Profesor la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu”, Chișinău

 

Chiar de pe prima pagină a publicaţiei Sfatul Ţării, din 20 februarie 1919, aflăm că participând la matineul din 17 februarie 1919 al Universităţii Populare, consacrat românilor transnistreni, Romulus Cioflec a vorbit din partea Ardealului. Numărul din 14 iunie 1919 anunţa că, la 11 iunie 1919, membrii Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău au decis să înfiinţeze o secţie locală a Ligii Culturale, al cărei preşedinte era Nicolae Iorga. Printre aderenţi s-a aflat şi Romulus Cioflec.

Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Istorico-Literare, denumită „B.P. Hasdeu“, din Chişinău, din care au făcut parte şi Iustin Frăţiman, Ion Nistor, Petru Haneş, Dumitru Munteanu-Râmnic. Despre fondatorii acestei Societăţi, Nicolae Iorga afirma: „şi-au adus aminte că sunt români pe vremea când aceasta era crimă“. Ei sunt „propovăduitorii neuitaţi“ ai culturii româneşti pe mult pătimitul pământ basarabean, oameni „de-o eroică încredere şi de sfânt optimism“.

Profesorul Cioflec activează, în perioada 1919 – 1926, la Liceul Nr. 2 de Băieţi „Mihai Eminescu“ din Chişinău, cu o pauză, în anul şcolar 1922 – 1923, când se află la Berlin cu o bursă de studii.

În perioada basarabeană, Romulus Cioflec poartă o corespondenţă intensă cu Garabet Ibrăileanu (1871 – 1936), conducătorul şi animatorul cunoscutei reviste Viaţa românească, care „preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe bunul organizator al reţelei de difuzare în Basarabia a revistei în cauză“, contribuind prin aceasta la unirea întru cultură. Încoronarea acestui epistolarum, tipărit în volumul III din Scrisori către Ibrăileanu, o face scrisoarea din 20 octombrie 1920, în care Romulus Cioflec menţionează, pentru întâia dată, că este preocupat de scrierea amintirilor basarabene: „Pentru că încă n-am altfel de literatură (nuvelă, schiţă) şi pentru că acum mă ocup exclusiv cu amintirile din Basarabia, trimit pentru Viaţa românească două capitole din aceste amintiri“.

 

Înrudit cu Basarabia

 

Intelectualii basarabeni au continuat să-l considere pe Romulus Cioflec prietenul lor, integrat problemelor mult încercatei provincii româneşti, şi după plecarea scriitorului din Chişinău, în 1926. Numele scriitorului şi opera sunt prezente în paginile revistei Viaţa Basarabiei, editată de Asociaţia Culturală „Cuvânt moldovenesc“ din Chişinău, director Pan. Halippa.

Profesorul şi scriitorul ardelean Romulus Cioflec a fost legat de Basarabia nu numai prin multiple fire spirituale, dar şi prin căsătoria sa cu Antonina (Antonia) Gavriliţă, fiica lui Emanuil Gavriliţă (1847 – 1910), înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca ocupației ruse, directorul ziarului Basarabia (1906 – 1907), prima publicație periodică de limbă română din Basarabia (Magazin istoric, 4/2007). El a cunoscut-o pe Antonia Gavriliţă în 1917, la una dintre consfătuirile de seară de la redacţia ziarului Cuvânt moldovenesc, apoi ca participantă la cursurile pentru învăţători din vara anului 1917, la Chişinău.

Contribuția lui Romulus Cioflec la realizarea Marii Uniri a fost importantă, deși nu a fost o personalitate politică de prim rang. A fost însă trup și suflet lângă membrii Sfatului Țării, unde președinte era prietenul său din tinerețea ieșeană, Pantelimon Halippa.

O adevărată surpriză a fost descoperirea la Arhivele Naționale Istorice Centrale a unui document existent în arhiva Comitetului Central al P.C.R. semnat de Romulus Cioflec, referitor, în întregime, la Basarabia. Documentul conține 36 de pagini, dactilografiate. Textul are titlul „Căutând îndărăt și căutând înainte“. Nu este datat. Având în vedere conținutul, am realizat unele corelații și am datat textul în jurul anului 1942. Autorul dovedește că are solide cunoștințe referitoare la istoria Basarabiei și la istoria României. Unele pagini au caracter autobiografic, prezentând experiența scriitorului din Chișinăul anilor 1917–1926.

Ultima parte are în vedere istoria recentă, dar ce ni se pare semnificativ este extraordinara încredere a autorului în forța poporului român, în misiunea lui în Europa: „noi ne vom putea începe și misiunea noastră de civilizație creștină“ sau mai departe: „vom birui ori vom pieri cu ei, ca paznici ai civilizației europene, paznici ai ființei noastre naționale și ai civilizației europene și creștine“. Romulus Cioflec avea în vedere, înainte de 1945, traseul european al poporului român.

În „Statul personal” de la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu“ din Chișinău, completat de Romulus Cioflec la data de 28 iunie 1924, la rubrica „Activitatea extraşcolară“ se află scris: „Participarea la mişcarea naţională politică şi culturală de la începutul revoluţiei în Basarabia, până la venirea armatei române şi după aceasta“. Din acelaşi document, la rubrica Ce recompense a obţinut, aflăm că scriitorul a primit o importantă distincție: Medalia „Bărbăţie şi Credinţă“, clasa I (Înaltul Decret nr. 3.411 din 15 noiembrie 1918), pentru servicii în Basarabia înainte de Unire şi Adresă de mulţumire din partea Ministerului Instrucţiunii Publice (nr. 47.233 din 7 iunie 1921), „pentru servicii aduse ideii naţionale în Basarabia“.

În toată perioada comunistă, au fost interzise unele dintre operele scriitorului, precum Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească, ediție ce are pe copertă o frumoasă hartă a României Mari, ori Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin. Familia nu a putut oferi tiparului, din aceleași considerente politice, lucrări rămase în manuscris.

După anul 1990, istoricii literari au scos la iveală elemente surprinzătoare legate de activitatea și opera scriitorului Romulus Cioflec. În perioada comunistă nu s-a amintit nimic despre cei aproape zece ani (1917 – 1926) petrecuți în Chișinău și despre aportul în plan cultural și pedagogic al lui Romulus Cioflec. Informații despre perioada basarabeană se pot afla din studiile publicate după anul 2006, anul efectuării cercetărilor noastre la Chișinău, în Arhivele Naționale ale Republicii Moldova. Opera lui ne arată atașamentul extraordinar al scriitorului față de Basarabia și de românii basarabeni, fiind alături de ei în dorința arzătoare de unire cu Țara.

Articol apărut în revista „Magazin istoric”, Anul LI, serie nouă, nr. 5 (614), mai 2018, p. 12-16 vezi. www.magazinistoric.ro

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă

Realizând o anumită ordonare didactică a operei lui Romulus Cioflec(n. Araci, jud. Covasna,1882 - București, 1955), constatăm că a tipărit volume de nuvele și povestiri: Doamne, ajută-ne!(1907), Lacrămi călătoare(1920), Români din secuime(1942), Trei aldămașe(postum, 1970); romane: Vârtejul(1937), Pe urmele destinului(1943), Boierul(posum, 1957);memoriale de călătorie: Pe urmele Basarabiei(1927), Cutreierând Spania(1928), Sub soarele polar(1929), la care adăugăm patru piese de teatru rămase în manuscris, din care publicate, până în prezent, două: Moarte cu bocluc(1998) și Cupa Domeniilor(2012). (1)

      Un rol deosebit de important în desfășurarea activității unui scriitor îl are modul cum este receptat critic de către contemporani.Receptarea critică orientează înclinațiile cititorilor pentru lectura unei cărţi sau a alteia.

©2018 Romulus Cioflec

Search