Aspecte ale receptarii critice a prozatorului Romulus Cioflec

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Realizând o anumită ordonare didactică a operei lui Romulus Cioflec(n. Araci, jud. Covasna,1882 - București, 1955), constatăm că a tipărit volume de nuvele și povestiri: Doamne, ajută-ne!(1907), Lacrămi călătoare(1920), Români din secuime(1942), Trei aldămașe(postum, 1970); romane: Vârtejul(1937), Pe urmele destinului(1943), Boierul(posum, 1957);memoriale de călătorie: Pe urmele Basarabiei(1927), Cutreierând Spania(1928), Sub soarele polar(1929), la care adăugăm patru piese de teatru rămase în manuscris, din care publicate, până în prezent, două: Moarte cu bocluc(1998) și Cupa Domeniilor(2012). (1)

      Un rol deosebit de important în desfășurarea activității unui scriitor îl are modul cum este receptat critic de către contemporani.Receptarea critică orientează înclinațiile cititorilor pentru lectura unei cărţi sau a alteia.

           Semnificative pentru modul cum au fost receptatecărţile prozatorului Romulus Cioflec sunt cronicile scurte apărute, în diverse publicații literare, imediat după tipărirea volumelor. Prima carte editată de Romulus Cioflec, în 1907, este volumul de nuvele și povestiri intitulat Doamne, ajută-ne!, ce apare la recomandarea lui Nicolae Iorga și a lui Ilarie Chendi, ca urmare a colaborării la revistele Sămănătorulși Viața literară.

            Istoricul literar Nicolae Scurtu semnalează microrecenzia lui Const. Şaban Făgeţel (1884–1947), publicist şi critic literar, director şi proprietar al prestigioasei reviste Ramuri, „care, încă dintru începuturi, a subliniat talentul, limbajul şi, mai ales, universul rural pe care îl evocă, cu distincţie, prozatorul Romulus Cioflec.

        Această cronică literară de întâmpinare a marcat, desigur, întâia prezenţă în volum a unui tânăr nuvelist ce a debutat în revista Sămănătorulsub privirile scrutătoare ale lui Nicolae Iorga.” (2)

       Semnalarea lui Const. Şaban Făgeţel, apărută în același an cu apariția volumului, deși de proporții reduse, evidențiază calitățile unui prozator de viitor. Pentru exemplificare o redăm integral așa cum o găsim în revista Ramuridin aprilie 1907:

„Domnul Romulus Cioflec e un tânăr care a început să scrie de curând. A publicat în Sămănătorulşi... în Viaţa literară.Acum ne dă volumul, Doamne, ajută-ne!care cuprinde încercările talentului său fraged.

Citind acest volum, oricine va observa, că are înaintea sa roadele unui suflet îndeajuns de simţitor, de impresionabil, un suflet însă care încă nu s-a cristalizat într-o individualitate bine definită şi că acest volum e mai mult o dibuire pe câmpul inspiraţiei, din care desprinde icoaneşterse, neconturate.

D[omnu]l Romulus Cioflec nu posedă încă mijloacele artistice cu care să dea viaţă tablourilor pe care le zugrăveşte, definindu-le lămurit.

Nuvela din frunte, Doamne, ajută-ne!,în care se dă viaţa nenorocită a unui student, cuprinde multe pagini duioase, totul însă se întunecă la sfârşit, când autorul introduce viziunile incoerente şi bizare ale lui Serafim, aşa încât cititorul rămâne nemulţumit.

Tot aşa de nebulos şi de bizar e sfârşitul nuvelei Suflete fără noroc.

Ceea ce caracterizează pe autor e larga simpatie pentru cei nenorociţi, o simpatie învăluită de multe ori într-un colorit romantic şi cu multă putere de a înduioşa. Aşa sunt schiţele Doi prietenişi Dragul mamii, care desigur sunt cu mult mai reuşite.

Autorul, însă, e fecior de ţară şi gândul său de multe ori îi recheamă icoane din acea viaţă a satului rămasă în urmă, în zugrăvirea cărora autorul dovedeşte mai multă îndemănare şi mai multă putere, numai dacă n-ar căuta să le învăluie într-o uşoară nuanţă de tristeţe şi dacă ar căuta să fie cât se poate de precis şi lămurit. Schiţele La moarăşi Dascălul Irimiesunt bine prinse.

Volumul se citeşte cu oarecare încătuşare, deoarece cititorul află într-însul pagini de durere adevărată. Limba e simplă, frumoasă şi îngrijită.

D[omnu]l Cioflec e desigur un talent, un talent care n-a ieşit din faza dibuirii, din faza nepreciziunii.” (3)

            În perioada interbelică, Romulus Cioflec este un scriitor consacrat. Faimă i-a adus-o, în special, romanul Vârtejul, premiat de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu”, la propunerea lui Mihail Sadoveanu (4). 

Romanul Vârtejula fost imediat semnalat de majoritatea ziarelor și revistelor românești ale epocii, care i-au consacrat numeroase cronici, dintre care unele extrem de elogioase (Adevărul literar și artisticDreptateaCurentulViața româneascăAdevărul,DimineațaReporter). Mult mai târziu, Lucia Demetrius consemnează următoarele: „L-am citit (romanul Vârtejul– n.n.) dintr-o suflare. Am alergat la tatăl meu, scriitorul Vasile Demetrius, cu cartea strânsă la piept. A citit-o și el. Amândoi aveam un soi de revelație, șocul întâlnirii cu un mare scriitor pe lângă care trecusem fără să-l cunoaștem, și regretul de a nu-l fi cunoscut la timp. Am început să-l căutăm, l-am găsit și l-am asaltat cu entuziasmul nostru. Cioflec a reacționat cu aceeași modestie cu care trecea prin parcul de la Bușteni, cu aceeași stăpânire de sine, cu un fel de pudoare chiar. Am scris atunci, cu tot elanul tinereții, pentru că mă durea greu marea lui modestie. Dați-mi voie să vă citez un mic pasaj din acel articol: Nu, domnule Cioflec, dumneata nu trebuie să fii modest, pentru că modestia nu e lipsă de îngâmfare, e numai o dovadă de subprețuire. Lumea se uită atât de des la ceea ce spune un om despre el însuși, domnule Cioflec, lumea e atât de lesne convinsă când cineva afirmă că e extraordinar, încât discreția dumitale va fi crezută lipsă de merit, delicatețea dumitale va fi luată drept paloare” (5).

                  Despre geneza romanului Vârtejul, autorul mărturisește într-un interviu dat pentru Adevărul literar și artistic: „Ideea sau mai bine zis sentimentul de la care am pornit a fost solidaritatea dintre doi oameni, dintre doi bărbați. Mă gândeam să scriu o nuvelă în care să iasă în evidență acest lucru, al frăției de cruce, cum se spune în popor. Întotdeauna am avut mare admirație pentru legătura dintre doi prieteni și am dorit chiar cu ardoare să întâlnesc pe cineva care să-mi poată fi un astfel de tovarăș, legat prin frăția asta de cruce. Întâmplarea a făcut să întâlnesc, în 1929, la Paris, pe scriitorul Panait Istrati și omul acesta mi s-a arătat numaidecât prieten, dăruindu-mi căldura sufletului său. Visul meu părea că se împlinește, că voi avea bucuria să realizez frăția de cruce, căci Panait Istrati era din puținii oameni care dau în prietenie sufletul lor întreg, fără rezerve, cu totul” (6) 

Romanul Vârtejul„urmărește destinul tragic al lui Mitrea Căuș, personaj dezvoltat ca o structură în componența căreia întâlnim atât date realiste (acestea majoritare), cât și unele ținând de o viziune baladescă asupra lumii satului. Poate din acest punct de vedere, unele apropieri cu Baltagullui Mihail Sadoveanu nu sunt cu totul imposibile” (7). Titlul romanului îl are în vedere pe Mitrea Căuș, personaj care ține la „cinstea lumii”, însă n-a avut noroc, pentru că firea lui orgolioasă și goana „după avere, după viața bună și după vază l-au împins și l-au pierdut; iar când era aproape trecut de partea cealaltă, adică dintre cei de rând între cei de frunte, a scăpat în vârtej ... Înainte de a fi învățat să se ție deasupra și să înoate! Și de atunci vârtejul îl poartă! Și cu cât mai mult s-a zbătut să scape, cu atât a fost dus mai tare și mai la fund” (8).

Dacă în romanul Vârtejuleste primordială intenția dezvoltării dimensiunilor unui destin tragic, în romanul postum Boierul (1957) este evidentă „tendința realizării imaginii de plan general a lumii satului în epocă, în coordonate de frescă.” (9) În cele două romane, întâmplările se derulează pe același fundal al începutului de secol al XIX-lea, în satul transilvănean (Vârtejul) și în cel din nordul Munteniei (Boierul). Boierul din romanul cu același titlu denumește în fals o situație: „Băluică este doar țăranul îmbogățit, parvenitul dur și implacabil, reprezentantul unei noi structuri și totodată breșa prin care elemente ale acestei structuri vor erupe în universul satului tradițional.”(10) Discursul epic evidențiază în romanul Boierul„o bogată galerie de tipuri, fie din lumea satului, fie din aceea a barourilor și a târgoveților politicieni, și felul cum subliniază ridicolul, infatuarea sau venalitatea justiției, umorul rafinat cu care-și prezintă protagoniștii îl apropie de marele său dascăl în epică, Ioan Slavici.” (11)

Romanul Pe urmele destinuluiare un subtitlu ușor bizar: O goană în jur de sine însuși. Prima ediție (1943), apărută la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului), însumează două volume, fiecare având aproape 400 de pagini, cât celelalte două romane la un loc. Momentul apariției acestui roman, în perioada războiului, nu a fost propice literaturii, la aceasta adăugându-se faptul că a fost tipărit pe hârtie „de război” (de proastă calitate), cu numeroase greșeli de tipar și într-un tiraj destul de restrâns. În aceste condiții, cine să citească 800 de pagini? Totuși presa vremii l-a semnalat (Viața,TribunaAcțiuneaPoporulCurentulCurentul familiei), fără ca romanul să fie receptat, așa cum trebuia, de critica literară. Acțiunea se desfășoară între anii 1916-1919, pornind de la fapte autentice. Mărturisirea autorului din Cuvânt de lămurire la ediția a II-aeste revelatoare: „Cartea a fost scrisă pe temeiul unor documentări amănunțite, culese de la toți pribegii supraviețuitori, care au fost descusuți și confruntați, cu mult răgaz, de autor, descusuți până la retrăire și din partea lui, întrucât ei erau părinții și frații lui. S-ar putea spune că el a pribegit ca ei, văzând ce au văzut ei, auzind ce au auzit ei și îndurând, într-o măsură, îndurările lor.”(12)

Criticul și istoricul literar Mircea Braga, care a îngrijit cu pricepere și devotament reeditarea la Editura Dacia, din Cluj-Napoca, a celor trei romane ale lui Romulus Cioflec, afirmă, în legătura cu încadrarea tipologică a romanului Pe urmele destinului, următoarele: „Romanul Pe urmele destinuluiaparține unui tip de literatură puțin reprezentat la noi – ceea ce francezii numesc „histoire-vécue”, critica noastră optând pentru sintagma, destul de aproximativă,  literatură-document. Faptele relatate sunt, cu întreaga lor armătură de senzațional, autentice, în cauză fiind chiar familia scriitorului.” (13)

Primele recenzii referitoare la romanele antume ni se par demne de a fi puse în atenția cercetătorilor, mai ales că acestea cu greu au putut fi cunoscute în perioada comunistă. Deși scurte, sunt obiective și în deplină concordanță cu manifestările literare ale epocii, de aceea, relevante. Au apărut în revista Viața Basarabiei(1932-1944), condusă de Pan. Halippa, (1883-1979), revistă „ce a reprezentat, cu adevărat, un simbol al conștiinței naționale,care a fost plămânul spiritual și cea mai prestigioasă revistă a provinciei românești din perioada interbelică. Ea se năștea din mari rațiuni culturalizatoare și de susținere a tinerilor creatori de valori literare.”(14)

Recenzia la romanul Vârtejul, din păcate nesemnată (probabil este același autor cu cel al recenzii semnate din aceeași rubrică, Mihail Boboc), a apărut în numărul 10 din anul 1937 și se oprește asupra unor trăsături semnificative ale stilului scriitorului Romulus Cioflec. Fiind succintă, o redăm în întregime: 

             „Un stil sobru, lipsit de neologisme; o plăcută înfăţişare a satului şi naturii carpatine de pe versantul ardelean; o pătrundere măiestrită în psihologia ţăranului transilvănean, sărac şi dornic de parvenire, - iată elementele care susţin schelăria noului roman al scriitorului Romulus Cioflec.

              Epoca din preajma războiului şi cea din timpul războiului este redată cu talent, iar personagiile pietroase, cu plămada sufletului înrudită cu cea a eroilor de la Termopile, a lui Horia şi Iancu, revărsă în sufletele noastre un avânt eroic şi o nostalgie după vremile apuse.

             Vârtejuldomnului Cioflec ia loc alături de cele mai izbutite romane sociale scrise după războiu.” (15)

Recenzia romanului-document Pe urmele destinului, semnată Stelian Segarcea, prezintă referiri la acțiunea complexă a romanului, evidențiind talentul „de o robustă forţă evocatoare” al autorului ce face din acest roman „o operă didactică în care spiritul scriitorului se împleteşte cu cel al omului de ştiinţă.” Redăm în întregime textul recenziei:

„Domnul profesor Romulus Cioflec a reuşit să arate prin ultimul domniei-sale roman, cât de slab este omul în faţa forţei soarteisau destinului care-l poartă pe aripele sale capricioase ca pe o mică fiinţă lipsită de orice putere de voinţă: nu omul conduce destinul, ci omul este condus de acesta, sau cum spunea bătrânul cronicar moldovean: nu omul este deasupra vremurilor, ci bietul om sub vremi. Şi pornind de la această firească temă, d. Romulus Cioflec ne înfăţişează familia ardeleanului Cimbrişor cuprinsă de valurile zbuciumatului destin, care o poartă prin Rusia, fiind supusă la restricţiile şi mizeriile vieţii de sub regimul bolşevic, muncind greu pentru o existenţă amarnică, ajungând până şi în pustiurile Siberiei, dar totuşi presărată de unele oraşe şi sate pe care autorul ni le descrie cu talentul său de o robustă forţă evocatoare şi, în fine, aceeaşi familie ardeleană dominată de un puternic misticism religios prin care poate numai astfel reuşeşte să se strecoare pe calea îngustă ce i-o croieşte „destinul”, reuşeşte să ajungă în portul rusesc Vladivostoc din Extremul Orient, de unde se va îmbarca pe un vapor britanic. Va călători apoi pe mări şi oceane, trecând, pentru a ajunge după o îndelungată călătorie, în Marea Mediterană, din Oceanul Indian în Marea Roşie, parcurgând cu această ocazie şi Canalul de Suez.

Acest drum, aşa de lung şi sinuos, este descris în amănunţime de autor, cu o notă ştiinţifică, făcând din acest roman o operă didactică în care spiritul scriitorului se împleteşte cu cel al omului de ştiinţă.

Din Mediterana, familia se îndreaptă cu vaporul spre Marea Adriatică şi de aici spre ţărmurile Dalmaţiei, de unde parcurgând Albania, Croaţia şi Ungaria, pătrunde în ţară şi ajunge la Bucureşti cu trenul de Timişoara. Din Bucureşti, porneşte iarăşi în Ardeal, după un drum atât de lung şi cotit, pe unde destinul capricios, prin forţa sa miraculoasă a binevoit s-o poarte. Romanul cucereşte prin arta scriitorului, încă din primele pagini, interesul crescând şi dezvoltându-se treptat, cu situaţiile create prin numeroasele intrigi care ţes acţiunea romanului.” (16)

Scriitorul Panait Istrati (1884-1935) are cuvinte de prețuire la adresa nuvelisticii lui Romulus Cioflec. Astfel în legătură cu nuvela Trei aldămașe, Panait Istrati, într-o scrisoare trimisă de la Mânăstirea Neamț, afirmă că „e o mică capodoperă. Într-însa, mai mult decât oriunde, se găsește acel terroir, de care ți-am vorbit, și mai ales descopăr niște frumuseți literare nouă care ies din disonanțe. La tine, disonanțele produc un efect absolut contrariu decât la alți scriitori” (17)

În încheiere, pentru a avea o perspectivă sintetică asupra prozei lui Romulus Cioflec, notăm observația istoricului și criticului literar Perpessicius (1891-1971), important cercetător al operei scriitorului născut în Araciul covăsnean: „Sobrietatea de mijloace cu care Romulus Cioflec își creionează personajele, acuitatea psihologică, umorul robust (...) totul atestă în Romulus Cioflec pe un adânc cunoscător al esențelor vieții rustice, pe care le toarnă în superioare tipare de artă.” (18)

 

Note bibliografice:

 

1. Luminița Cornea, Romulus Cioflec necunoscut?în Vatra veche, nr. 7(43), iulie 2012, p.49

2. Nicolae Scurtu, Inscripții. Întregiri la biobibliografia lui Romulus Cioflec, în revista Caietele de la Araci, anul I, nr. 1, decembrie 2013, p. 6 

3. Const. Şaban-Făgeţel – Romulus Cioflec – Doamne, ajută-ne!în Ramuri, 2, nr. 5, aprilie 1907, p. 147-148 (Dare de seamă)

4. Analele Academiei Române. Tomul 58. Şedinţele din 1937–1938. Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, 1938, p. 212–213. (Şedinţa de la 4 iunie 1938)

5. Lucia Demetrius despre Romulus Cioflec, în ziarul Cuvântul nou, Sf. Gheorghe, an VI, nr. 960, 27 mai 1973, p. 2

6.Valer Donea, Interviu cu Romulus Cioflec, în Adevărul literar şi artistic, anul XVII, nr.859, din 23 mai 1937, p. 15 şi în volumul Romanul românesc în interviuri – o istorie autobiografică, antologie, sinteze bibliografice şi indice de Aurel Sasu şi Mariana Vartig, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1985

7.Mircea Braga, De-structurare și re-structurare, în volumul Istoria literară ca pretext, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 81

8.Romulus Cioflec, Vârtejul, ediție îngrijită, prefață și notă asupra ediției de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 201

9.Mircea Braga, Romulus Cioflec – prozatorul, prefață la vol. Vârtejulde Romulus Cioflec, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 23

10. Mircea Braga,De-structurare și re-structurare..., p. 88

11. Perpessicius, Romulus Cioflec, romancier realist– cuvânt introductiv la volumul Boierulde Romulus Cioflec, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 8

12. Romulus Cioflec, Cuvânt de lămurire la ediția a II-a, în vol. Pe urmele destinuluide Romulus Cioflec, Ediție îngrijită de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 24

13. Mircea Braga, Cuvânt înaintela vol. Pe urmele destinuluide Romulus Cioflec, Ediție îngrijită de Mircea Braga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 8

14. Mihai Cimpoi,Viața Basarabiei – 1932-1944, în Viața românească, București, nr. 3-4 / 2007, p. 90-91

15. Recenzii: Romulus Cioflec: Vârtejul, roman, Ed. Adevărul, 1937, în Viaţa Basarabiei, revistă lunară de cultură generală, editată de Asociaţia Culturală „Cuvânt moldovenesc”, preşedinte Pantelimon Halippa, nr. 10 / 1937

16. Rubrica Vitrina cărţiiRomulus Cioflec, Pe urmele destinului, roman, Editura Remus Cioflec, Bucureşti, 1943, două volume, preţ 800 lei, în Viaţa Basarabiei, revistă lunară, director Pan Halippa, anul XII, nr.11-12, nov.-dec., 1943

17. Mircea Braga, De-structurare și re-structurare, ... p. 77

18. Perpessicius, Romulus Cioflec, romancier realist, cuvânt introductiv la romanul Boierulde Romulus Cioflec, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 8 

©2018 Romulus Cioflec

Search