Scriitorul Romulus Cioflec și Basarabia anilor 1917-1918

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

 

Scriitorul Romulus Cioflec şi Marea Unire

 

Luminița Cornea

 

Romulus Cioflec (1882–1955), născut la Araci, în Covasna, a debutat ca scriitor cu volumul de povestiri Doamne, ajută-ne! (1907). A scris în publicaţii importante ale vremii, fiind și bibliotecar la Academia Română (1905 – 1910). A fost apoi prim-redactor la ziarul Românul din Arad (1911 – 1912), la solicitarea directorului ziarului, Vasile Goldiș (1862 – 1934). Ulterior, a terminat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1914). Primul Război Mondial l-a găsit profesor în nordul Moldovei, la Pomârla.

După debutul literar din anul 1907 publică volumele Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul „Krasin“ (1929), Vârtejul (1937), Români din Secuime (1942), Pe urmele destinului, O goană în jur de sine însuși (1943), la Editura Remus Cioflec (vărul scriitorului). În anul 1938, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, romanul Vârtejul este distins de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu“. Romulus Cioflec fusese admis din anul 1914 în Societatea Scriitorilor Români, iar în perioada interbelică a devenit un scriitor consacrat.

 

În toamna anului 1916, Romulus Cioflec a pornit într-o călătorie cu gândul de a-şi căuta familia plecată din Transilvania, în refugiu. Tatăl scriitorului, Constantin Cioflec, fusese notar în scurta perioadă din 1916 când armata română se aflase în sudul Transilvaniei, așa că, odată cu întoarcerea austro-ungarilor, a părăsit satul, de frica unor repercusiuni. Și-a luat soția, copiii care se aflau în sat, Alexe și Octavian, a trecut munții și a ajuns la Galați. Li s-a alăturat fiica Valeria, studentă la București. Frații mai mari, Victor și Silvestru, și ei studenți la București, s-au înrolat în armată, iar Valeria a mers cu familia în refugiu. De la Galați, după câteva luni, au plecat la Iași. Orașul era deja aglomerat cu români ce fugiseră din calea nemților. Cei cinci au plecat, alături de alți ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul din Elizavetgrad, Valeria a murit de tifos (6 septembrie 1917), la 20 de ani neîmpliniți: o fată frumoasă și inteligentă, ce ar fi putut fi prima femeie din familie cu studii superioare. Peripețiile și suferințele din timpul refugiului de aproape doi ani au fost evocate de scriitor în romanul Pe urmele destinului.

 

Sosirea la Chișinău

 

Romulus Cioflec ajungea, în primăvara anului 1917, până la Petrograd, unde a asistat la mișcările revoluționare, din dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor şi de a obţine informaţii. În ziua de 5 martie 1917, a plecat din Petrograd şi, „după atâta drum în necunoscut, prin larga străinătate a oceanului rusesc, păşesc pe pământul Basarabiei revoluţionare“. De fapt, „păşeşte“ în Chişinău.

Impresiile despre călătoria şi perioada trăită în Basarabia, în anii ce au urmat, au fost zugrăvite în volumul Pe urmele Basarabiei, care nu este numai o carte de memorialistică, ci și o carte a crezului autorului despre naţiunea română, o carte a identificării autorului cu speranţele şi idealurile românilor basarabeni, dintr-o perioadă dificilă a istoriei acestei provincii româneşti, atât de amarnic vitregite de soartă.

Ajuns în Chişinău, la 10 martie 1917, Romulus Cioflec merge direct la Cuvânt modovenesc, unde avea vechi prieteni, cunoscuţi la Iaşi, în urmă cu nouă ani: bătrânul Nicolai Nicolaici Alexandri şi tânărul Pantelimon Halippa (1883 – 1979). Prietenii „puşi acum de război şi revoluţie la sarcini şi răspunderi neaşteptate, covârşitoare“ au fost bucuroşi când Romulus Cioflec a răspuns dorinţei lor de a rămâne şi de a intra „în luptă cu buchile“. Prin urmare, chiar din prima zi, s-a angajat în redacţia Cuvântul moldovenesc, asemenea multor refugiaţi transilvăneni, care au reuşit să obţină un loc de muncă, încadrându-se în viaţa publică a Basarabiei, unii dintre ei participând activ la acţiunile politice ale românilor basarabeni.

Romulus Cioflec a rămas la Cuvânt moldovenesc, scriind diverse articole, dar şi ajutând la realizarea „hainei“ cu alfabet latin a publicaţiei. Era conştient că existenţa ziarului în atmosfera revoluţionară a fostului imperiu era dificilă, înțelegând starea de spirit care exista în capitala Basarabiei.

Capitolul „Slujitori ai cauzei modoveneşti“, din volumul amintit, prezintă situaţia grea în care se aflau adepții cauzei naţionale din Chişinău. Manifestările spontane din afara Capitalei dau un impuls favorabil mişcării naţionale, care altfel ar fi fost „biruită de timiditate, în faţa strigătului de biruinţă al revoluţionarismului rusesc impetuos şi totuşi adesea şubred din stoliţa [capitala – n.a.] Basarabiei“. La Chişinău, gazeta moldovenilor, Cuvânt moldovenesc, „e pipernicită, ca un copil crescut în sărăcie şi năpăstuire – cu toate că-şi duce viaţa într-un cartier boieresc. E bisăptămânală, rustică şi timidă faţă de cotidianele din Chişinău, cu cari nu se poate prinde la harţă... Nici nu s-ar încumenta. Nu mai vorbesc de cele mari de peste Nistru, scrise în graiul «intelighenţii» şi cu mare aparat“. Venind din Ardeal şi cunoscându-i istoria, Cioflec a realizat o interesantă comparaţie între Cuvânt moldovenesc şi publicația brașoveană Gazeta de Transilvania: „Faţă de acestea [ziarele mari de peste Nistru – n.a.] Cuvântul moldovenesc e ca şi Gazeta Transilvaniei, dinainte de 1848, în comparaţie cu ziarele vieneze – aşa că prin acei cari ne scriu ori vin pe la redacţie, simţim noi că suntem mulţi, cu toate că tare suntem puţintei“.

Între articolele din Cuvânt moldovenesc, Romulus Cioflec consemna, în cel intitulat Preoţimea noastră în clipa de astăzi, rolul important pe care trebuie să-l aibă preoţii, fiind necesar ca aceştia să se afle în primele rânduri în mişcarea de emancipare naţională şi politică a românilor basarabeni: „acum a sunat ceasul al unsprezecelea şi vrem din toată inima ca această izbândă, pe care ne-o dă Dumnezeu şi ne-o îngăduie oamenii, s-o dobândim cu preoţimea în frunte! Preoţi, aveţi cuvântul!“.

 

Partizan al limbii române

 

În perioada 13 – 20 martie 1917, un grup de 21 de intelectuali grupaţi în jurul redacţiei gazetei Cuvânt moldovenesc au constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care a condus mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. Printre cei 21 de membri fondatori s-au numărat doi intelectuali transilvăneni, Romulus Cioflec şi Onisifor Ghibu (1883 – 1972). Ambii au elaborat câte un proiect de program al viitorului partid, au participat la discutarea şi adoptarea proiectului de program redactat de comisia creată special în acest scop.

Cărturarii din mediul refugiaţilor au avut o mare contribuţie la ridicarea nivelului de cultură al basarabenilor, mai ales prin activitatea din domeniul învăţământului. Basarabenii nu au dispus de şcoli în limba maternă, fiind obligaţi de regimul ţarist să înveţe în ruseşte. În cadrul diferitelor întruniri s-a insistat, pe lângă alte revendicări sociale, pentru introducerea limbii române în învăţământ şi scrierea cu alfabet latin. S-a ajuns astfel la necesitatea organizării unor cursuri pentru cadrele didactice din şcolile primare naţionale.

În vara anului 1917, Romulus Cioflec a ţinut cursuri pentru învăţători, organizate la Chişinău, prin străduinţa lui Paul Gore şi Vladimir Herţa din Comisia şcolară, de Zemstva gubernială. O comisie, în care intrau Ştefan Ciobanu, Em. Hammer, Onisifor Ghibu, I. Scodigor şi Romulus Cioflec, elaborează un proiect de organizare a cursurilor ce erau socotite obligatorii pentru toţi învăţătorii basarabeni. Au luat parte la cursuri 418 învăţători de la şcolile publice din Basarabia. Cu prilejul lecţiei de deschidere, ţinută cu mare solemnitate la 17 iunie 1917, poetul Alexei Mateevici a citit atât de cunoscuta mai târziu poezie Limba noastră.

Având în vedere experienţa de lector la aceste cursuri pentru învăţători, profesorul Romulus Cioflec era preocupat de „lucrul învăţătorilor în afară de şcoală“, publicând diverse articole în Şcoala moldovenească, revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia.

O serie de activităţi culturale desfăşurate de Romulus Cioflec, în perioada 1917 – 1918, le aflăm din gazeta Sfatul Ţării, publicaţie la care scriitorul a colaborat. Astfel, numărul din 12 mai 1918 comunica cititorilor că, în ziua de duminică 6 mai, Universitatea Populară din Chişinău a organizat un „matineu de pomenire“ pentru scriitorii George Coşbuc şi Barbu Delavrancea, în cadrul căruia Romulus Cioflec a vorbit despre George Coşbuc, iar Petre V. Haneş despre Barbu Delavrancea. Menţionăm că Romulus Cioflec a fost unul dintre fondatorii Universităţii Populare din Chişinău (18 februarie 1918), alături de alţi cunoscuţi intelectuali ai vremii. Aceeași publicație anunţa, la 23 august 1918, că participanţii la matineul din 19 august 1918 al Universităţii Populare au adunat 1.372 de lei pentru monumentele ce urma a fi ridicate pe mormintele lui Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea. Printre donatori au fost Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru Cioflec (1889 – 1969).

 

Profesor la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu”, Chișinău

 

Chiar de pe prima pagină a publicaţiei Sfatul Ţării, din 20 februarie 1919, aflăm că participând la matineul din 17 februarie 1919 al Universităţii Populare, consacrat românilor transnistreni, Romulus Cioflec a vorbit din partea Ardealului. Numărul din 14 iunie 1919 anunţa că, la 11 iunie 1919, membrii Asociaţiei Corpului Didactic din Chişinău au decis să înfiinţeze o secţie locală a Ligii Culturale, al cărei preşedinte era Nicolae Iorga. Printre aderenţi s-a aflat şi Romulus Cioflec.

Romulus Cioflec şi fratele său Silvestru se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Istorico-Literare, denumită „B.P. Hasdeu“, din Chişinău, din care au făcut parte şi Iustin Frăţiman, Ion Nistor, Petru Haneş, Dumitru Munteanu-Râmnic. Despre fondatorii acestei Societăţi, Nicolae Iorga afirma: „şi-au adus aminte că sunt români pe vremea când aceasta era crimă“. Ei sunt „propovăduitorii neuitaţi“ ai culturii româneşti pe mult pătimitul pământ basarabean, oameni „de-o eroică încredere şi de sfânt optimism“.

Profesorul Cioflec activează, în perioada 1919 – 1926, la Liceul Nr. 2 de Băieţi „Mihai Eminescu“ din Chişinău, cu o pauză, în anul şcolar 1922 – 1923, când se află la Berlin cu o bursă de studii.

În perioada basarabeană, Romulus Cioflec poartă o corespondenţă intensă cu Garabet Ibrăileanu (1871 – 1936), conducătorul şi animatorul cunoscutei reviste Viaţa românească, care „preţuia în persoana lui Romulus Cioflec nu numai pe iscusitul prozator, ci şi pe bunul organizator al reţelei de difuzare în Basarabia a revistei în cauză“, contribuind prin aceasta la unirea întru cultură. Încoronarea acestui epistolarum, tipărit în volumul III din Scrisori către Ibrăileanu, o face scrisoarea din 20 octombrie 1920, în care Romulus Cioflec menţionează, pentru întâia dată, că este preocupat de scrierea amintirilor basarabene: „Pentru că încă n-am altfel de literatură (nuvelă, schiţă) şi pentru că acum mă ocup exclusiv cu amintirile din Basarabia, trimit pentru Viaţa românească două capitole din aceste amintiri“.

 

Înrudit cu Basarabia

 

Intelectualii basarabeni au continuat să-l considere pe Romulus Cioflec prietenul lor, integrat problemelor mult încercatei provincii româneşti, şi după plecarea scriitorului din Chişinău, în 1926. Numele scriitorului şi opera sunt prezente în paginile revistei Viaţa Basarabiei, editată de Asociaţia Culturală „Cuvânt moldovenesc“ din Chişinău, director Pan. Halippa.

Profesorul şi scriitorul ardelean Romulus Cioflec a fost legat de Basarabia nu numai prin multiple fire spirituale, dar şi prin căsătoria sa cu Antonina (Antonia) Gavriliţă, fiica lui Emanuil Gavriliţă (1847 – 1910), înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca ocupației ruse, directorul ziarului Basarabia (1906 – 1907), prima publicație periodică de limbă română din Basarabia (Magazin istoric, 4/2007). El a cunoscut-o pe Antonia Gavriliţă în 1917, la una dintre consfătuirile de seară de la redacţia ziarului Cuvânt moldovenesc, apoi ca participantă la cursurile pentru învăţători din vara anului 1917, la Chişinău.

Contribuția lui Romulus Cioflec la realizarea Marii Uniri a fost importantă, deși nu a fost o personalitate politică de prim rang. A fost însă trup și suflet lângă membrii Sfatului Țării, unde președinte era prietenul său din tinerețea ieșeană, Pantelimon Halippa.

O adevărată surpriză a fost descoperirea la Arhivele Naționale Istorice Centrale a unui document existent în arhiva Comitetului Central al P.C.R. semnat de Romulus Cioflec, referitor, în întregime, la Basarabia. Documentul conține 36 de pagini, dactilografiate. Textul are titlul „Căutând îndărăt și căutând înainte“. Nu este datat. Având în vedere conținutul, am realizat unele corelații și am datat textul în jurul anului 1942. Autorul dovedește că are solide cunoștințe referitoare la istoria Basarabiei și la istoria României. Unele pagini au caracter autobiografic, prezentând experiența scriitorului din Chișinăul anilor 1917–1926.

Ultima parte are în vedere istoria recentă, dar ce ni se pare semnificativ este extraordinara încredere a autorului în forța poporului român, în misiunea lui în Europa: „noi ne vom putea începe și misiunea noastră de civilizație creștină“ sau mai departe: „vom birui ori vom pieri cu ei, ca paznici ai civilizației europene, paznici ai ființei noastre naționale și ai civilizației europene și creștine“. Romulus Cioflec avea în vedere, înainte de 1945, traseul european al poporului român.

În „Statul personal” de la Liceul de Băieți nr. 2 „Mihai Eminescu“ din Chișinău, completat de Romulus Cioflec la data de 28 iunie 1924, la rubrica „Activitatea extraşcolară“ se află scris: „Participarea la mişcarea naţională politică şi culturală de la începutul revoluţiei în Basarabia, până la venirea armatei române şi după aceasta“. Din acelaşi document, la rubrica Ce recompense a obţinut, aflăm că scriitorul a primit o importantă distincție: Medalia „Bărbăţie şi Credinţă“, clasa I (Înaltul Decret nr. 3.411 din 15 noiembrie 1918), pentru servicii în Basarabia înainte de Unire şi Adresă de mulţumire din partea Ministerului Instrucţiunii Publice (nr. 47.233 din 7 iunie 1921), „pentru servicii aduse ideii naţionale în Basarabia“.

În toată perioada comunistă, au fost interzise unele dintre operele scriitorului, precum Pe urmele Basarabiei... note și impresii din revoluția rusească, ediție ce are pe copertă o frumoasă hartă a României Mari, ori Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin. Familia nu a putut oferi tiparului, din aceleași considerente politice, lucrări rămase în manuscris.

După anul 1990, istoricii literari au scos la iveală elemente surprinzătoare legate de activitatea și opera scriitorului Romulus Cioflec. În perioada comunistă nu s-a amintit nimic despre cei aproape zece ani (1917 – 1926) petrecuți în Chișinău și despre aportul în plan cultural și pedagogic al lui Romulus Cioflec. Informații despre perioada basarabeană se pot afla din studiile publicate după anul 2006, anul efectuării cercetărilor noastre la Chișinău, în Arhivele Naționale ale Republicii Moldova. Opera lui ne arată atașamentul extraordinar al scriitorului față de Basarabia și de românii basarabeni, fiind alături de ei în dorința arzătoare de unire cu Țara.

Articol apărut în revista „Magazin istoric”, Anul LI, serie nouă, nr. 5 (614), mai 2018, p. 12-16 vezi. www.magazinistoric.ro

©2018 Romulus Cioflec

Search